Potrivit sursei citate, actul normativ vizează modificări ale atribuţiilor Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi o serie de intervenţii legislative în ceea ce priveşte regimul juridic al funcţiei publice.

„Excluderea cu totul a funcționarilor publici (inclusiv a înalților funcționari publici) din sfera aplicării măsurii suspendării raportului de serviciu în cazul trimiterii în judecată (mai cu seamă pentru situația săvârșirii unor infracțiuni care au legătură cu funcția deținută) generează multiple efecte negative. Pe de o parte, prin această măsură legislativă se creează, fără nicio justificare obiectivă, o situație unică în ansamblul reglementărilor privind exercitarea funcției publice”, se arată cererea de reexaminare formulată de Administrația Prezidențială.

„Pe de altă parte, considerăm că prin eliminarea acestei forme de protecție a instituției publice se vulnerabilizează însăși autoritatea publică, iar norma preconizată pare a avea în vedere, mai degrabă, protejarea funcționarului public trimis în judecată aflat într-o asemenea ipoteză, decât protejarea funcției publice, în general”, mai menționează sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.