Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, întrebat dacă şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ar trebui să demisioneze din funcţie în contextul noului său dosar de la DNA, că își păstrează opinia că persoanele cercetate penal nu ar trebui să fie în conducerea statului.
"Eu m-am exprimat de foarte multă vreme. Din capul locului, persoane care au fost condamnate penal sau care sunt cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului", a afirmat şeful statului, înainte de participarea la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă de la Goteborg.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost luni la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi anunțat că are calitatea de suspect și este acuzat de ”constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul”.