Numirea lui Ion Constantinescu în funcția de director interimar al Metrorex vine după demiterea lui Marin Aldea. Ministrul Transporturilor a decis demiterea lui Aldea, dar și a lui Liviu Daniel Dinu, directorul de exploatare al Metrorex, în urma problemelor de vineri dimineață de la metrou. Circulația metrourilor a fost blocată timp de două ore, între stațiile Politehnică și Grozăvești, din cauza unei defecțiuni tehnice.
Ion Constantinescu a fost numit cu unanimitate de voturi, pentru o perioadă de 4 luni. Până azi, Constantinescu ocupa funcția de Director Strategie Planificare Resurse.
Ion Constantinescu este absolvent al Facultății de Transporturi, având diplomă de inginer, specializarea material rulant de cale ferată.
Averea lui Ion Constantinescu
Potrivit declarației de avere, noul director interimar al Metrorex deține două terenuri, în județul Prahova, dobândite în anul 2003, prin moștenire. Tot prin moștenire, în anul 2003, a dobândit un imobil cu o suprafață de 120 mp, în Prahova. Ion Constantinescu și soția sa, Marta, mai au un apartament în București, achiziționat în anul 1997.
Noul director interimar al Metrorex mai deține 4 conturi curente în lei și 7 depozite bancare (șase în lei și unul în euro).
Ion Constantinescu a realizat în ultimul an fiscal un venit de 78.000 de lei, reprezentând salariul său la Metrorex, în timp ce soția lui, angajată la AFER (Autoritatea Feroviară Română), a realizat un venit de aproape 52.000 de lei.
S-a dus la doctor după ce a observat un detaliu bizar într-o fotografie: „Nu credeam că așa arată cancerul”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro