Libertatea: Cum vă descurcaţi de unul singur?
Ion Luciu: Foarte greu. Stau singur în apartamentul ăsta. Sunt paznicul hainelor fetelor mele. Întreţin apartamentul din pensia pe care o am. Ca să mai câştig un ban, mă duc să vând ziare. În branşa asta se cheamă că merg la cerşit cu ziarul. Decât să cerşeşti cu adevărat, mai bine vinzi ziare în mijlocul intersecţiei.

Fiica dumneavoastră v-a ajutat vreodată?
Pe vremuri, mă mai ajuta. Acum, nu. De doi ani, de când a născut, nu m-a mai ajutat cu nimic. Îmi spune lucruri urâte…

Ce anume?
Nici măcar “tată” nu-mi spune, mă strigă pe nume. M-a făcut în toate felurile acum un an şi jumătate, după ce a apărut un articol despre mine în presă. Scria că sunt boschetar şi era supărată că-i stric imaginea. Ea are la Miercurea Ciuc miliarde. Dacă cumpără azi mâncare, mâine o aruncă, în loc să-i dea lui prostul de taică-său. Mergeţi cu mine la ea la uşă, să vedeţi mâncarea aruncată. Ea joacă în telenovele, dar pe taică-său nu-l întreabă dacă are bani să bea un pahar cu apă sau să mănânce.

Iuliana (stânga), sora mai mică a Nicoletei, Lucica, mama vedetei, şi Ion, la botezul fiului actriţeiTotuşi, nu vă e dor de ea?
Ba da, mi-e dor de Nicoleta, dar ea mă refuză. Dacă mâine ar apărea la uşă, nu i-aş reproşa nimic. Aş fi fericit că familia e din nou împreună.

Când v-aţi văzut ultima oară întreaga familie?
Anul trecut, de Paşti, am fost ultima oară împreună, toată familia. Au fost şi băiatul, şi cuscrii, şi ginere-miu, toată lumea. A fost armonie.

Nu l-a afectat apariţia fetei lui în Playboy

Aţi fost şi la botez, nu-i aşa?
Da, m-au invitat. După botez, mi-am mai văzut nepoţelul o singură dată. Am fost la Miercurea Ciuc şi am stat acolo o săptămână, timp în care i-am cosit toată curtea lui ginere-miu.

4487-279737-nicoleta_luciu.jpgCredeţi că soţia vrea să divorţeze de dumneavoastră?
Nu ştiu, pentru că nici măcar nu pot lua legătura cu ea. Stau într-un chin permanent. Dacă aţi şti de unde am scos-o eu pe nevastă-mea şi unde a ajuns! Ea a fost în America, s-a plimbat peste tot. Eu unde am fost? Stau în ploaie şi vând ziare ca să ţin apartamentul. În tinereţe, eu am avut o situaţie excepţională. Părinţii mei erau mult mai bogaţi decât ai ei. Părinţii mei au iubit-o pe soţia mea, au ţinut mult la ea. De Crăciun aduceam câte un porc de 150 de kilograme, de la ţară. Iar acum, ea îmi înjură părinţii, care sunt morţi. Iar Nicoleta, la banii ei, nu a fost în stare să le facă o cruce ca lumea, tot pe aia de lemn o au. Iar părinţii mei au crescut-o pe Nicoleta.

Cum era Nicoleta când era copil?
Nicoleta e o fată care a plecat de jos. A fost un copil cuminte, extraordinar. N-a ştiut decât şcoală-acasă. Am învăţat-o să aibă grijă să nu-şi bată joc băieţii de ea. Iar acum, când îmbătrânesc, în loc să fiu liniştit, e din ce în ce mai greu.

Ce aţi simţit când aţi văzut-o în Playboy?
Nu m-a interesat că a pozat. Dar n-am fost niciodată mândru de lucrul ăsta.

Am observat că aveţi prin casă foarte multe ziare cu Nicoleta. De ce le păstraţi?
Poate că, într-o bună zi, vom fi din nou împreună şi le vom arăta nepoţilor.

Nu rata Libertatea de mâine! Nicoleta Luciu răspunde acuzaţiilor tatălui ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.