În acest an se vor împlini 15 ani de când pe piața telefoanelor mobile și-a făcut apariția primul iPhone, un dispozitiv mobil dezvoltat de gigantul Apple, care avea să schimbe definitiv conceptul de telefonie.
Cuprins:
Așa cum am văzut în cazul rețelelor de socializare ori a aplicațiilor pe care le folosim zi de zi, și în cazul smartphone-ului american există lucruri pe care mulți dintre utilizatori săi nu le cunosc sau pur și simplu nu le folosesc pentru simplul faptul că nu li se par relevante pentru utilizarea zilnică a dispozitivului.
Pentru astăzi ne-am gândit să-ți dezvăluim câteva dintre secretele pe care un iPhone le ascunde și cu ajutorul căruia îți vei putea utiliza mai ușor telefonul personal.
Pentru persoanele din lista ta de contacte vei putea seta sunete personalizate pentru sunetul de apel ori pentru cel de mesaj-text. Pentru asta trebuie să accesezi Contacts, să selectezi un contact și să apeși Edit. Apoi, selectează Ringtone și alege Default. Aici vei putea seta un sunet personalizat de apel sau de mesaj și, astfel, vei știi cine te sună sau cine îți scrie fără să te uiți la telefon.
Pentru a accesa rapid opțiunile Căutare şi Sugestii Siri direct din ecranul de pornire sau din ecranul blocat trebuie să glisezi în jos în mijlocul ecranului şi, astfel, va apărea un câmp de căutare. Dacă ecranul este blocat, când vei încerca să accesezi rezultatul căutării ți se va cere să te autentifici.
Dacă vrei să realizezi o fotografie în timp ce realizezi o filmare va trebui să apeși un mic buton situat lângă butonul de înregistrare și, astfel, vei face o poză fără să oprești filmarea.
Dacă nu știai, ei bine poți face fotografii folosind butoanele de volum ale căștilor tale Apple EarPods. Pentru asta trebuie să le conectezi la iPhone, să lansezi aplicația Cameră și, după ce ai ales un subiect pentru pozele tale, vei folosi oricare dintre butoanele de volum, „+” sau „–” pentru a face fotografia.
Dacă introduci greșit o cifră în calculator o poţi șterge foarte simplu. Trebuie doar să glisezi cu degetul în partea de sus a ecranului, spre stânga sau spre dreapta, și cifrele se vor șterge de la ultima către prima. Dacă vrei să copiezi o cifră va trebui să atingi prelung acea cifră și apoi să selectezi opțiunea Copy.
Una dintre funcțiile pe care nu mulți le știu este cea care îți permite să ștergi un text scris fără să-ți folosești degetele. Tot ceea ce ai de făcut este să scuturi iPhone-ul și textul se va șterge instant. Dacă te răzgândești trebuie doar să scuturi din nou telefonul și textul îți va reapărea pe ecran.
Apasă prelung o poză până când primeşti un feedback haptic. Apoi, trage fotografia în altă zonă a ecranului, dar nu-i da drumul. Selectează alte fotografii cu un alt deget pentru a le grupa, treci în altă aplicaţie în timp ce încă le ţii grupate, iar în final va trebui să ridici degetul pentru a le elibera.
Când nu ai la îndemână o ruletă sau un metru poți folosi propriul iPhone pentru a măsura diverse obiecte. Pentru asta lansează aplicația Measure și ține telefonul astfel încât camera să „vadă” obiectul pe care vrei să îl măsori. Apoi, mută iPhone-ul până când apare un cerc alb cu un punct în mijloc, aliniază punctul cu marginea obiectului și apasă butonul „+”. În final, trage la marginea opusă a obiectului, apasă din nou butonul „+”, iar aplicația va afișa dimensiunea aproximativă.
Există încă destule locuri unde semnalul GSM nu este strălucit. Dacă vrei să găsești cel mai bun semnal, activează funcția Field test mode, iar apoi apelează *3001#12345#*. Pe ecran îți va fi afișată puterea reală a semnalului de care dispui. Cifrele sunt măsurate în gama dBm și variază de la -40 (cel mai bun semnal), la -130 (cel mai slab semnal).
Este posibil ca Siri să nu pronunțe corect numele prietenilor tăi din lista de contacte, însă din fericire poți remedia acest defect. Pentru asta va trebui să activezi asistentul personal prin apăsarea butonului lateral sau prin rostirea cuvintelor „Hei, Siri!” Apoi, spune „Nu pronunța astfel [numele]” și rostește numele prietenului tău. Siri va sugera patru opțiuni de pronunție, iar tu o vei alege pea cea corectă.