Astfel, Raportul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice a arătat că rezervele de uraniu ale Teheranului au crescut de la 3.197,1 kilograme la 3.808,3 kilograme, din februarie până la jumătatea lunii mai.

Plafonul este de 202,8 kilograme, sau 300 de kilograme echivalent UF6 (Hexaflorură de Uraniu), la care Republica Islamică s-a angajat prin acord.

Iranul şi-a crescut, de asemenea, stocul de uraniu îmbogăţit la nivelul de 20% la 238,4 de kilograme, de la 182,1 kilograme, cât era anterior.

Țara dispune de asemenea de 43,1 kilograme de uraniu îmbogăţit la nivelul de 60%, un prag apropiat de nivelul de 90% necesar în producerea unei bombe atomice.

Anterior, Iranul deţinea 33,2 kilograme de uraniu îmbogăţit la acest nivel.

Raportul va fi analizat în cadrul unui Consiliu al Guvernatorilor AIEA, săptămâna viitoare, în contextul în care negocieri în vederea unei salvări a Acordului de la Viena se află într-un punct mort.

Efectele acordului sunt limitate după ce Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din acest pact şi a restabilit şi multiplicat sancţiuni impuse Teheranului.

Iranul s-a retras, la rândul său, treptat, din restricţii impuse prin document programului nuclear iranian, însă neagă că vrea să se doteze cu bomba atomică.

Alegerea lui Joe Biden la Casa Albă a permis o relansare, în primăvara lui 2021, la Viena, a unor eforturi în vederea unei reluări a Acordului, însă aceste negocieri s-au oprit în pofida mai multor anunţuri cu privire la iminenţa unui compromis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.