De Adrian Ilie,

”Biroul Executiv a hotărât în unanimitate susţinerea pentru funcţia de guvernator a domnului Mugur Isărescu şi am dat termen până joi colegilor care vor să-şi depună candidatura pentru un loc în conducerea Băncii Naţionale să şi-o depună până joi, la orele 24,00. În funcţie de negocierile care se vor purta şi de numărul de reprezentanţi pe care PNL va putea să-i nominalizeze, vom decide lunea viitoare cine sunt candidaţii PNL”, a anunțat președintele PNL, Ludovic Orban.

Decizia liberalilor survine la o zi după ce liderii coaliției de guvernământ au convenit și ei să-l susțină pe Isărescu. ”Discuţia pe care am făcut-o astăzi cu doamna prim-ministru ne-a dus la concluzia că vom merge pe reînnoirea mandatului domnului Mugur Isărescu. Deci are susţinerea noastră”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Decizia liderilor coaliției este surprinzătoare în condițiile în care actualul guvernator a fost criticat în mai multe rânduri de către reprezentanți ai PSD în perioada în care partidul a fost condus de Liviu Dragnea. Acum însă, cu voturile PNL, PSD și ALDE, Isărescu ar avea asigurat încă un mandat de nouă ani.

Pe de altă parte, decizia luată de către Dăncilă și Tăriceanu a provocat nemulțumire printre parlamentarii puterii. Lia Olguța Vasilescu (PSD) și Daniel Zamfir (ALDE) au anunțat deja că vor vota împotriva lui Isărescu.

Citește și:Scandal în coaliţie. Liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, anunţă că nu îl va vota pe Mugur Isărescu la şefia BNR: „Sper să fie mulți parlamentari care să facă la fel”. Social-democraţii, luaţi prin surprindere de decizia conducerii

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore
GSP.RO

"Cum poți fi cu cineva care arată ca un bunic pe lângă tine?". Replica genială dată de noua iubită a lui Flavio Briatore

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze
HOROSCOP

Horoscop 12 noiembrie 2019. Balanțele au tendința să exagereze