Israelul lasă Gaza în beznă și reîncepe lupta pentru eliberarea prizonierilor: „Am semnat ordinul pentru oprirea imediată a furnizării de electricitate”

 1 comentariu

Situația din Gaza se agravează pe fondul reluării negocierilor pentru o încetare a focului și eliberarea prizonierilor israelieni. Israelul a decis să întrerupă complet furnizarea de energie electrică către Gaza, o mișcare menită să pună presiune pe Hamas pentru a accepta termenii propuși de Tel Aviv.

Israelul oprește electricitatea în Gaza

Ministrul israelian al Energiei, Eli Cohen, a anunțat duminică oprirea totală a alimentării cu electricitate a enclavei. „Am semnat ordinul pentru oprirea imediată a furnizării de electricitate către Fâșia Gaza”, a declarat Cohen, citat de BBC News.

Oficialul a adăugat că Israelul va „folosi toate mijloacele pentru a asigura întoarcerea tuturor ostaticilor”. Măsura vine după ce, anterior, Israelul reactivase furnizarea de curent către o stație de tratare a apei uzate.

„Astăzi, am primit o directivă de a deconecta electricitatea de la această facilitate, și a fost pusă în aplicare”, au confirmat decizia reprezentanți ai Israel Electric Corporation, scrie CNN.

În prezent, locuitorii din Gaza depind de generatoare și panouri solare pentru a avea acces la electricitate.

Hamas acuză Israelul de „șantaj”

Decizia Israelului a fost imediat condamnată de Hamas. Purtătorul de cuvânt al grupării, Hazem Qassem, a numit măsura „un șantaj ieftin și inacceptabil”, potrivit Al Jazeera. Acesta a adăugat că mișcarea face parte din „războiul genocidar împotriva Gazei” și că este o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

În plus, Hamas a avertizat că această decizie ar putea pune în pericol viața ostaticilor israelieni rămași în Gaza. În prezent, se estimează că 59 de persoane sunt încă captive, dintre care mai mult de jumătate ar fi decedate, conform Biroului Prim-Ministrului israelian, citat de CNN.

Negocieri în Doha pentru o nouă încetare a focului

În paralel cu măsurile de presiune asupra Hamas, Israelul și-a trimis negociatorii la Doha pentru noi discuții cu medierea Statelor Unite, Qatarului și Egiptului. Scopul este prelungirea armistițiului și stabilirea unei noi înțelegeri pentru eliberarea ostaticilor.

Potrivit Al Jazeera, Hamas insistă ca noul acord să includă un armistițiu permanent și retragerea trupelor israeliene, în timp ce Israelul dorește doar o extindere a primei faze a acordului, fără angajamente pe termen lung. Numărul victimelor continuă să crească

Conflictul Israel-Hamas a făcut ravagii în Gaza

Ministerul Sănătății din Gaza a raportat un bilanț de 48.453 de morți și 111.860 de răniți, conform Al Jazeera. Totuși, Biroul de Presă al Guvernului din Gaza susține că numărul real al victimelor este mult mai mare, estimând peste 61.000 de morți, incluzând cei încă prinși sub dărâmături. De partea israeliană, atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 au dus la moartea a 1.139 de persoane, iar peste 200 de oameni au fost luați prizonieri, potrivit aceleiași surse.

SUA rămâne optimistă privind un acord

Trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru criza ostaticilor, Adam Boehler, a declarat că discuțiile directe cu Hamas au fost „foarte utile” și că un acord ar putea fi atins „în câteva săptămâni”. „Cred că există suficiente elemente pentru a ajunge la o înțelegere care să ducă la eliberarea tuturor prizonierilor”, a declarat Boehler pentru CNN.

Între timp, Israelul continuă să folosească toate pârghiile posibile pentru a forța Hamas să cedeze, în timp ce locuitorii din Gaza se confruntă cu o criză umanitară tot mai gravă.

Săptămâna trecută, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu a avertizat Hamas că „vor exista consecințe pe care nu le puteți imagina” dacă zecile de ostatici încă deținuți de militanți nu vor fi eliberați, iar ministrul Apărării, Israel Katz, a dus amenințarea și mai departe, declarând că, dacă Hamas nu cooperează, „porțile Gazei vor fi încuiate, iar porțile iadului se vor deschide”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mihaita_._ 10.03.2025, 15:53

    Era si timpul, nici nu trebuia sa opreasca atacul, sa vazut ce a repatriat,numai saci, sa stearga toata zona aia la firul ierbii.

ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
21:41
Rareș Bogdan susține că tabăra PNL pregătită să voteze Guvernul crește: „Suntem 25 și e posibil să ajungem la 28”
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
TRENDING
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?