Israelul a reintrat pe 18 septembrie în carantină, a doua de la începutul epidemiei, însă în ultima săptămână numărul cazurilor zilnice a ajuns la aproape 7.000, într-o populaţie de 9 milioane de locuitori, punând la grea încercare resursele unor spitale.

“Am luat decizia de a trage frâna de mână”, a spus ministrul adjunct al sănătăţii, Yoav Kisch, la Radio Israel, fără a da detalii precise despre noile restricţii.

Potrivit Radio Israel şi câtorva site-uri de ştiri, măsurile decise, care vor intra în vigoare de vineri, după aprobarea lor în Parlament, vor permite ca activitatea să continue în şi mai puţine sectoare, considerate “esenţiale”, precum finanţe, energie, sănătate, tehnologie, agricultură, procesare şi vânzare de alimente.

Sinagogile rămân deschise

Limita actuală de 1 km pentru deplasările în jurul locuinţei – cu excepţia celor la lucru sau pentru cumpărături esenţiale – se va aplica şi pentru participarea la proteste de stradă, conform presei.

Este probabil că această măsură va descuraja demonstraţiile din jurul reşedinţei de la Ierusalim a lui Netanyahu, unde protestatari, mulţi dintre ei veniţi din afara oraşului, îi cer demisia în urma acuzaţiilor de corupţie, pentru care premierul este judecat într-un proces care se va relua în ianuarie.

Netanyahu respinge acuzaţiile, la fel cum le neagă şi pe cele ale protestatarilor care susţin că restricţiile au ca scop principal suprimarea demonstraţiilor împotriva sa.

În ultimele două zile, am auzit de la experţi că, dacă nu vom lua măsuri imediate şi dificile, vom ajunge pe marginea prăpastiei.


Benjamin Netanyahu, premierul Israelului:

Şcolile vor rămâne închise, dar cabinetul a decis să nu închidă sinagogile în ziua sărbătorii de Yom Kippur, săptămâna viitoare, potrivit presei. Numărul credincioşilor care vor avea acces va limitat însă.

Ratele de infectare în cartierele şi localităţile ultraortodoxe au fost ridicate, dar partidele religioase din coaliţia de guvernare s-au opus închiderii sinagogilor.

De la izbucnirea pandemiei, Israelul a raportat aproximativ 200.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.316 de decese.

Foto: EPA

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
HOROSCOP
Horoscop 31 iulie 2021. Peștii au nevoie de un punct de sprijin, ca să se poată echilibra mai ușor
Dialog halucinant între un primar și o localnică, a cărei gospodărie a fost afectată de viituri: ”Ești o proastă”
Știrileprotv.ro
Dialog halucinant între un primar și o localnică, a cărei gospodărie a fost afectată de viituri: ”Ești o proastă”
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%