Istoricul NEAGU DJUVARA ÎMPLINEŞTE azi 97 de ani!

Neagu Djuvara s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână, așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea și care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari.
Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit căpitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.
Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie – noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniștii preiau și acest minister.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații al exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).
În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.
Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris (INALCO).
Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor – asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și a Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.
Neagu Djuvara a primit pe 30 Octombrie 2012, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctoris Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.
Neagu Djuvara a publicat în principal despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.
Djuvara este un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioadele interbelică și comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, cum este de pildă teoria că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.
Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural „între orient și occident”, caracterizând-o ca fiind „ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European”, referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007 cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occdentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care o consideră dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.
Este de asemenea un critic al unei atitudini excesiv de favorabilă occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă precum și istoria ultimelor veacuri.
Neagu Djuvara este perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit ca Dracula sau Negru Vodă. Și-a publicat de asemeni și memoriile, istorisindu-și viața din exil la Paris și Niamey.
Deși unele dintre teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca „antiromânești” și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.
Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, „amator”. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

OPERA lui NEAGU DJUVARA

Preocupat în mod special de filosofia istoriei şi de istoria României, Neagu Djuvara a semnat câteva lucrări de referinţă: ‘La Legislation roumaine en matiere de nationalite’ (Paris, 1940), ‘Civilisation et les lois historiques. Essais d’ etude compare des civilisations’ (Paris, 1975), ‘Les grands boiars ont-ils constitue dans les Principautes Roumains une veritable oligarchie institutionelle et hereditaire?’.
A mai scris un studiu fundamental despre ‘Demetrius Cantemir, philosophe de l’Histoire’ (analiză a scrierii ‘Monarchiarum Physica Examinatio’), în Revista ‘Etudes Roumaines’, vol. XVIII-XVIV, Paris, 1974. A publicat volumele: ‘De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul’ (ediţia I – 2003; ediţia a II-a – 2007), ‘Scrisorile spătarului Nicolae Milescu’ (2004), ‘Există istorie adevărată?’ (2004), ‘Amintiri din pribegie’ (2005), ‘Thocomerius – Negru Vodă. Un voievod cuman la începuturile Ţării Româneşti’ (2007), ‘Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991)’ (2008), ‘Ţările române la începutul epocii moderne’ (2008), ‘O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (2008), ‘Amintiri şi poveşti mai deocheate’ (memorialistică, 2009). În martie 2010 a lansat volumul ‘Ce au fost boierii mari în Ţara Românească’, o cercetare asupra unei familii boiereşti, o carte despre istoria instituţiilor politice româneşti premoderne. La ediţia 2010, a Târgului de Carte Bookfest a fost lansat volumul coordonat de Sandra Pralong, ‘De ce m-am întors în România’, în care se regăsesc şi texte semnate de Neagu Djuvara, unul dintre românii celebri care s-a întors şi a ales să trăiască în România. În decembrie 2010, a apărut pe piaţă volumul ‘Un secol cu Neagu Djuvara’, semnat de jurnalistul George Rădulescu, prefaţat de scriitorul Andrei Pleşu, iar postfaţa poartă semnătura lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
Istoricul a lansat, la 2 aprilie 2011, două volume de carte, respectiv ediţia de lux a volumului ‘Ce au fost „boierii mari” în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)’ (a doua ediţie) şi romanul autobiografic ‘Însemnările lui Georges Milesco’. La 28 mai 2011, în cadrul Salonului internaţional al cărţii ‘Bookfest’, Neagu Djuvara şi-a lansat versiunea în limba engleză a bestsellerului pentru copii ‘De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul’, în traducerea lui Alistair Ian Blyth.
Neagu Djuvara a fost prezent în 2009, pe scena Sălii Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), într-o ipostază necunoscută publicului larg, aceea de interpret al unor versuri din lirica franceză şi română.
Este membru de onoare al Institutului de Istorie ‘A.D.Xenopol’ din Iaşi şi al Institutului de Istorie ‘Nicolae Iorga’ din Bucureşti.
A fost decorat în 2006 de preşedintele României Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Servicul Credincios în grad de Mare Cruce, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate pedagogică şi de cercetare, pentru talentul şi dăruirea de care a dat dovadă îmbogăţind istoriografia mondială cu lucrări de certă valoare, pentru înaltul său spirit moral şi cetăţenesc care l-a impus ca un reper pentru tinerele generaţii. În martie 2010, a fost decorat de către ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu ordinul Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro