Italienii sunt așteptați la urne ca să răspundă cu „da” sau „nu” la o întrebare care a divizat țara: Giorgia Meloni refuză să se pronunțe

 1 comentariu

Italienii sunt chemați la urne pentru a se pronunța asupra unei chestiuni care a divizat țara: un referendum privind cetățenia. Giorgia Meloni, premierul Italiei, refuză să se pronunțe.

Referendumul are loc pe 8 și 9 iunie

Referendumul, care are loc pe 8 și 9 iunie, propune reducerea la jumătate a timpului necesar pentru a solicita cetățenia italiană, de la 10 la cinci ani, aliniindu-se astfel la standardele europene. Susținătorii acestuia, inclusiv grupuri ale societății civile și mișcări cetățenești, spun că reforma ar îmbunătăți integrarea și ar schimba percepția asupra migranților care contribuie deja la societatea italiană.

Pentru ca un astfel de referendum să fie valid, trebuie să se prezinte 50% din totalul alegătorilor din Italia.

Sonny Olumati, născut la Roma și care trăiește în Italia, este unul dintre cei care militează pentru răspunsul „Da”. Pentru Italia, bărbatul de 39 de ani este nigerian, fiind binevenit doar atât timp cât are permis de ședere.

„M-am născut aici. Voi trăi aici. Voi muri aici”, a spus dansatorul și activistul, conform BBC. „Dar a nu avea cetățenie este ca și cum... ai fi respins de țara ta. Și nu cred că acesta este un sentiment pe care ar trebui să-l avem”.

Giorgia Meloni va merge la secția de votare, dar nu-și va exprima opțiunea

Giorgia Meloni și aliații săi au îndemnat italienii să boicoteze votul, sugerând că ar fi mai bine să meargă la plajă. Totuși, premierul Italiei a precizat că va merge la secția de votare „pentru a arăta respect față de urne”, dar va refuza să voteze.

„Atunci când nu ești de acord, ai și opțiunea de a te abține”, a spus Meloni săptămâna aceasta la o emisiune TV, după ce criticii au acuzat-o că nu respectă democrația.

Nici Sonny Olumati nu va merge la vot. Fără cetățenie, el nu-și poate exprima opțiunea.

Un număr mare de migranți și refugiați sosesc în țară în fiecare an. Guvernul populist al lui Meloni a insistat asupra reducerii numărului de sosiri. Dar acest referendum îi vizează pe cei care au călătorit legal pentru a munci într-o țară cu o populație în scădere rapidă și îmbătrânită.

Scopul este limitat: accelerarea procesului de obținere a cetățeniei, nu simplificarea criteriilor stricte, precum cunoașterea limbii, lipsa acuzațiilor penale și șederea continuă.

Dosar „în așteptare”

Mass-media publică din Italia, condusă de un aliat apropiat al lui Meloni, a acordat, de asemenea, puțină atenție votului. Nu există o campanie substanțială pentru „Nu”, ceea ce face dificilă o dezbatere echilibrată.

Însă motivul real pare a fi de natură strategică.

„Ei nu vor să sensibilizeze opinia publică cu privire la semnificația referendumului”, a explicat profesorul Roberto D'Alimonte de la Universitatea Luiss din Roma. „Acest lucru este logic, pentru a se asigura că pragul de 50% nu va fi atins”.

Neavând cetățenie italiană, Sonny nu poate aplica pentru un loc de muncă în sectorul public și chiar s-a chinuit să obțină permisul de conducere.

Anul trecut, când a fost selectat pentru reality show-ul de succes Fame Island, a ajuns cu două săptămâni întârziere pe platourile de filmare din Honduras, deoarece a întâmpinat foarte multe dificultăți în obținerea documentelor necesare.

La un moment dat, dosarul său a fost pierdut complet, iar acum i s-a spus că este „în așteptare”.

O tânără speră ca până la 33 sau 34 de ani să obțină cetățenia

„Avem miniștri care vorbesc despre supremația albilor - înlocuirea rasială a Italiei”, a afirmat activistul, făcând referire la o declarație din 2023 făcută de ministrul Agriculturii din propriul partid al lui Meloni.

Insaf Dimassi, în vârstă de 28 de ani, se consideră cetățean al Italiei, deși nu este. Ea a povestit că părinții ei au obținut cetățenia la 20 de zile după ce ea a împlinit 18 ani, obligând-o să înceapă procesul de la zero.

„Am ajuns aici la nouă luni și poate că la 33 sau 34 de ani - dacă totul merge bine - voi putea fi, în sfârșit, cetățean italian”, a declarat Dimassi. „A nu fi lăsat să votezi sau să fii reprezentat înseamnă a fi invizibil”, a mai adăugat tânăra, care trăiește în Bologna, unde face doctoratul.

În ciuda boicotului guvernamental și a lipsei de publicitate, Sonny Olumati vede acest referendum ca pe un început.

„Chiar dacă vor vota «Nu», vom rămâne aici și ne vom gândi la următorul pas”, a declarat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MarinPreda 08.06.2025, 23:19

    Foarte corect. Migrantii nu trebuie sa aibă posibilitatea de a obține cetățenie decât daca statul considera ca sunt utili si necesari. Nu se poate ca un livrator sa devina cetatea dupa n ani. Nici 5, nici 10, nici 1000. Cetățenia reprezinta istoric familiar. Cetățenia vine din contribuția părinților, bunicilor si strabunicilor fiecăruia la construirea tarii respective. Cum ar fi sa vina un turc la noi, sa ceara cetățenie dupa ce neamurile lui barbare au atacat in trecut romania, ucigând si violent cetateni romani.

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește