Trei persoane care aveau fetele acoperite cu cagule au jefuit, miercuri seara, in jurul orei 20.00, o anexa a unei benzinarii din Campina, de unde au furat 50.000 de dolari si 80 de milioane de lei.
Potrivit martorilor oculari, cei trei au patruns in imobilul-anexa al statiei Peco – Ana Com SRL din Campina dupa caderea serii, profitand ca in imobilul de langa benzinarie nu se afla nimeni. De sub o canapea extensibila au sustras 50.000 $ si 80 de milioane de lei, bani care ii apartineau administratorului benzinariei, Danut Nedelcu. Unul dintre autori a fost prins aproape imediat dupa comiterea jafului, cazand chiar in mainile unei patrule de politisti care efectua rondul de seara in zona benzinariei. Acesta e Gheorghe Nistor, de 44 de ani, din comuna nemteana Bara, dar care locuieste fara forme legale in Bucuresti, cunoscut cu antecedente penale.
Ceilalti doi hoti au reusit sa fuga intr-o padure din apropierea Campinei, pentru ca s-au despartit imediat dupa spargere. Speriat, unul dintre fugari a abandonat langa benzinarie suma de 34.000 de dolari si 64 de milioane de lei, care a fost recuperata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.