Un personaj de operetă debitează nişte inepţii, înghiţite pe nemestecate de reportofoane şi de blocnotesuri. E vorba de Silviu Ionescu, consulul român fugar din Singapore şi urmărit de statul respectiv cu mandat de arestare internaţional. Faptele se ştiu: este învinuit că, beat la volanul maşinii diplomatice în care s-ar fi aflat cu amanta, a omorât un om şi a rănit un al doilea, înscenând apoi furtul maşinii. După care, fugind de anchetă, a zburat la Bucureşti, unde într-un târziu MAE l-a suspendat, iar Parchetul General a preluat investigaţia.
Cazul lui Silviu Ionescu pare calchiat după maniera în care puşcaşul american Vangţthem a scăpat după ce l-a ucis pe muzicianul Teo Peter, dar şi, în ceea ce priveşte reacţia autorităţilor române, de zicala“Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Insul bântuie prin mass-media, pozând într-un soi de James Bond de pe gârla Dâmboviţei. Insinuând că ar fi fost ofiţer sub acoperire, ipochimenul susţine că e victima unei înscenări, deoarece ar fi procurat documente compromiţătoare, acuzând întunecate treburi interne ale statului singaporez. Să fim serioşi. Conduita şi sporovăiala sa ilogică - ar fi incredibil să fi fost ofiţer SIE - au dus România în pragul unui grav conflict diplomatic cu Singapore.
Povestea trebuie lămurită rapid, răspunderea revenind procurorului general Codruţa Kovesi. Dar incidentul se cuvine a determina şi o severă evaluare a personalului consular: au fost şi alte cazuri de comportament derizoriu prin oficiile externe. Se pare că prin MAE persistă o stare de nefirească toleranţă. Mă gândesc însă că preşedintelui Băsescu nu-i poate fi indiferent cine şi cum ne reprezintă ţara.