Cuprins:
I s-a spus să nu mai explice prin telefon ce planuri are, ci să acționeze
Mai întâi, Raluca Moroșanu a explicat că, după ce a văzut marți, 9 decembrie, filmul Recorder în care magistratul Laurențiu Beșu a expus neregulile din sistem, și-a dat seama că trebuie să îl susțină, dar împreună cu alți magistrați: „Am zis că este sub demnitatea mea să-l las pe acest om singur”.
Apoi a pus mâna pe telefon și a vorbit cu mai mulți colegi, cu care s-a sfătuit. Însă unul a avertizat-o să nu mai spună prin telefon ce planuri are, pentru că există pericolul ca telefoanele să fie ascultate, și mai bine să treacă direct la fapte: „Miercuri seară am mai vorbit la telefon cu câțiva colegi și i-am spus unui coleg: «Noi ne gândim să facem totuși ceva pentru Laurențiu, ar trebui să-l susținem». Și răspunsul a fost: «Dacă vă gândiți, nu vorbiți la telefon, faceți». Și m-am întrebat cum e posibil ca, în 2025, doi judecători care vorbesc la telefon să se gândească dacă nu cumva îi ascultă cineva”.
În aceeași seară de miercuri, o colegă i-a transmis un mesaj: „Ia uite, se va face o conferință extraordinară de presă”. Așa a realizat Raluca Moroșanu că trebuie să facă ceva. În acel moment, și-a amintit cum s-a spart mitingul uriaș din 21 decembrie 1989, convocat de Nicolae Ceaușescu în Piața Palatului Regal din București, când mulțimea s-a întors împotriva lui și așa a pornit Revoluția. Acela a fost momentul care a declanșat prăbușirea dictatorului ziua următoare.
„În acel moment m-am gândit: „Uite ce fac ăștia. Fac o conferință de presă exact ca Ceaușescu în 21 decembrie (n.red. – 1989). Și atunci m-am gândit serios dacă n-ar trebui să fac ceva exact în momentul ăla, ceva care să fie văzut de toată lumea”, a explicat Moroșanu.
Joi dimineață, cu doar câteva ore înaintea conferinței de presă de la Curtea de Apel București care urma să înceapă la ora 12.00, nu a putut vorbi mult cu alți colegi pentru că a intrat în ședință la ora 9.00. Dar la ora 12.00 fără 5 minute a terminat dosarul la care lucra și a primit mesajul de convocare la conferință chiar din partea președintei de secție. Atunci a luat decizia finală.
„Mesajul era ceva de genul „Ar fi bine să fim în număr cât mai mare, conferința de presă începe la 12.00, la camera cutare”. Sincer, am văzut negru în fața ochilor. Cu alte cuvinte, dumnealor ne cheamă să-i susținem?! Suntem chemați să-i susținem pe cei care ne terorizează?! Și atunci am fost și mai hotărâtă să mă duc în sala de de judecată în care urma să aibă loc conferința de presă. Am plecat cu roba pe mine. Ce a urmat? Ați văzut”, a povestit ea.
Judecătoarea a mai spus că în conferința de presă a transmis un mesaj scurt, însă „colegilor mei le este în continuare frică”.
Scandalul din justiție a plecat de la dezvăluirile unor magistrați
Amintim că Recorder a publicat marți, 9 decembrie, pe YouTube, un film care a expus, prin mărturii din interiorul sistemului, modul în care anchete sensibile sunt blocate în justiție, iar multe dosare de corupție sunt îngropate. În materialul video au fost citate și articole din Libertatea pentru a susține declarațiile magistraților intervievați, unii dintre ei sub protecția anonimatului.
Judecătorul Laurențiu Beșu a vorbit, asumat, despre faptele grave petrecute la Curtea de Apel București, unde a activat o perioadă. Beșu a dezvăluit că cineva nu a mai vrut ca el să facă parte din completul care îl judeca pe medicul Mircea Beuran, acuzat de corupție. Iar ulterior, Beuran a fost achitat exact de completul din care nu a mai făcut parte și Beșu.
În replică, CAB a anunțat că „potrivit unor informaţii care au exprimat îngrijorare în spaţiul media faţă de trecutul profesional al judecătorului Beşu”, acesta a fost timp de 5 ani ofiţer la „Doi şi-un sfert”, structura de informații din MAI, cunoscută sub numele DGPI.
Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus în conferința de presă, de față cu șefele ei, că ea și colegii sunt terorizați
După două zile de la filmul Recorder, Raluca Moroşanu, judecător la Secţia 1 Penală de la Curtea de Apel Bucureşti, a întrerupt conferința de presă organizată de șefii ei la CAB și a confirmat neregulile și presiunile la care sunt supuși judecătorii din instituție, dezvăluite de Laurenţiu Beşu, dar și de alți magistrați, sub protecția anonimatului.
„Suntem terorizaţi pur şi simplu cu acţiuni disciplinare şi cu tot ce ştiţi dumneavoastră că ni se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera şi în ce situaţie toxică şi încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu ştiu cealaltă parte ce vor face. Iată, sunt aici unii care vor susţine probabil conducerea”, a adăugat ea.
Judecătoarea nu a explicat însă cine o terorizează, iar după ce și-a terminat discursul, care a durat puțin peste un minut, a părăsit sala.
În acest timp, lângă Raluca Moroșanu era chiar preşedinta Curţii de Apel Bucureşti, Liana Arsenie, care nu a schițat niciun gest.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b34a94b55aa3b3ad0361050e91f5d9bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a748135ddbcdae84df644a03dc40cbc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3fb2eae201f032ebc7dfef7005dee423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_beccf60b7549913e37e53e71fa2f0cea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e123d14729f9dc8b95710fe8729d31e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1d4bda43c57b23f76ae3bb9b9aa4007.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e44c7270019582d25c4b095e336f4f58.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3db3b583e87723d5531ce1a3f60f2abd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_07dc7ccf841ac90c243e0288b05f2ee6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fba278853b1084b88e65357b590ea36b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_78a6232005872cd4ea499576db0849d5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_4307d9592899fa68f75f510fccb7fddc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c7277caa7011028c07e0c951e7911ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9e2de1ac86618cf8d7f2331a4ce1f993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e5b22d35c26cf901fbba33cbcfed5c90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a7fa973bf8c23e31e8e38d61bca2f0be.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_5c995ccfb985e78d04a7909ee4a8a318.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_dc26bba2bc962e2a9a41c73071e8624a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5829cd2715298dbcd1bc3b9c2b20bc1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6c61c45f2e8d0872e32e9952edcc4a04.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_1d27d4d22acebc6447fb89e0c0d06240.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_6fc8387745a213274ac26176cd2acedb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c603d16c10d2ca6b77340d58134c991a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_d2d0f0035ce4d13693a1d65437947830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/judecatoatea-raluca-morosanu-primul-mesaj-dupa-ce-a-spus-ca-suntem-terorizati-la-cab-e1765548339987.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e5fe33adce08e81f92218069e8369016.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fc04b868938a00814aedf2e7a147f16.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/raluca-morosanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/gaze-aragaz-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anita-petruescu-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/andreea-mantea-si-david-prima-zi-de-scoala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0ae48b251a7b409545b102ae395f5489.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8469b890b5a10123ec5db3eed208b876.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/judecatoatea-raluca-morosanu-primul-mesaj-dupa-ce-a-spus-ca-suntem-terorizati-la-cab-e1765548339987.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/portul-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-15-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/inghetate-scumpe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/11122025horoscoplibai-00001011-still001.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cozonac-cu-aluat-oparit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/clementine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-14-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cum-previi-aburirea-geamurilor-masinii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/piramida-alimentelor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-oaie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-a-revenit-dupa-ce-a-spus-ca-apele-romane-sunt-vinovatul-pentru-lipsa-apei-potabile-in-prahova-si-dambovita-e1764777968665.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/justitie-capturata-protest-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ciprian-ciucu-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/i-think-we-ve-decided-which-tree-we-want-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/elevi-liceu-examen-id216764inquamphotosgeorgecalin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protestjustiepiatavictoriei14inquamphotosoctavganea-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kuncz-timisoara-2020-03--foto-https-zoso-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/grindeanu-si-ciolacu--foto-facebook-firefly-upscaler-2x-scale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.