Noua solicitare de arestare a fost formulată într-un dosar trimis în fața instanței pe 13 aprilie, în care fiul magnatului Viorel Micula a fost inculpat pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Judecătoria Oradea a respins joi, 27 mai, cererea de arestare pe numele lui Victoraș Micula, a informat Bihoreanul. Decizia poate fi constestată la Tribunalul Bihor.
Micula jr este acuzat că, în 2019, a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea şi ar fi cumpărat, deţinut şi folosit, fără autorizaţie, mai multe arme letale de vânătoare, printr-un interpus.
În acelaşi dosar mai sunt trimiși în judecată şi doi dintre prietenii lui Victor Micula - Sergiu Hava şi Vasile Manea. Pe numele primului au fost cumpărate armele de vânătoare pe care le folosea milionarul, iar Manea este acuzat de mărturie mincinoasă.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Oradea şi se află în Camera preliminară a instanţei.
Cererea de arestare a lui Victor Micula este a doua după ce, în luna ianuarie, Parchetul Bihor a solicitat același lucru într-un alt dosar în care milionarul e acuzat că ar fi accesat baza de date a MAI și ar fi participat ilegal, echipat ca un polițist, la o percheziţie.
Cererea Parchetului a fost respinsă de Tribunalul Bihor şi de Curtea de Apel Oradea, luna aceasta.
Cererea de arestare a lui Victoraș Micula a fost solicitată prin rechizitoriul cu care milionarul a fost trimis în judecată, pe 18 decembrie anul trecut.
Lui Micula i s-a imputat în principal faptul că a încercat să tergiverseze ancheta, ignorând solicitările de a se prezenta în faţa procurorului.
Micula s-a refugiat în Elveția, fiind cazat la un hotel de 5 stele, iar acum se află în Suedia.