De teamă să nu aibă aceeaşi soartă cu a lui Nicolae Ceauşescu, liderul nord-coreean Kim Jong-Il foloseşte armele nucleare.
În timp ce alte ţări se dotează cu armament atomic pentru a se proteja de inamici externi, Kim Jong-Il consideră armele nucleare o modalitate de garantare a viitorului familei sale. Regimul nord-coreean consideră că bomba nucleară este o garanţie pentru dominaţia asupra poporului. Acesta ar fi pregătit să îşi distrugă naţiunea dacă ar fi înlăturat de la putere, comentează Daily Mail în ediţia electronică.
Kim Jong-Il vrea să îl numească în locul său pe fiul său cel mai mic, Kim Jong-Un, în vârstă de 25 de ani.
În cursul unei reuniuni, fostul lider Kim Il Sung a întrebat ce se va întâmpla dacă Statele Unite ar ataca. Toţi membrii anturajului său i-au răspuns că, sub conducerea lui, Coreea de Nord va învinge. Însă Kim Il Sung a continuat: "Şi dacă pierdem în faţa americanilor?"
Generalii nu au ştiut ce să răspundă, dar Kim Jong-Il a răspuns: "Vom distruge Pământul. Ce rost ar mai avea Pământul fără Coreea de Nord!?"