Forţele Navale Române sărbătoresc pe 15 august Ziua Marinei la Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Mangalia, Brăila, Galaţi şi Bicaz.

Festivitatea de la Constanța va începe la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare și va avea loc atât în portul militar, cât și în Portul Tomis.

În portul militar, unde va fi prezent și președintele Klaus Iohannis, ceremonia va începe cu serviciul religios, se vor trage 21 de salve de tun, apoi oficialitățile vor rosti discursuri și vor vizita nava-școală „Mircea”, recent întoarsă dintr-un marș internațional de instrucție. a informat și Ministerul Apărării Naționale.

Anul trecut, ceremonialul de Ziua Marinei a fost marcat de o gafă de protocol. Fostul premier Florin Cîțu a vrut să urce pe navă în același timp cu Klaus Iohannis, dar nu i s-a dat voie, din rațiuni de protocol. Acela a fost primul eveniment la care Cîțu și Iohannis au participat împreună, după ce a ieșit la iveală că Florin Cîțu a fost reținut în SUA în urmă cu două decenii pentru că a condus băut.

Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 13.08.2022, 23:49

Iar dacă o fată va leșina din cauza căldurii, el se va face că plouă. Ca deobicei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.