UPDATE. Klaus Iohannis, la Consiliul European de la Bruxelles: ”Noi dorim o soluție care întărește controlul asupra migrației”

Comentează

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Plecarea șefului statului vine în contextul în care miercuri, în Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernululi Viorica Dăncilă a picat, iar Puterea așteaptă ca săptămâna aceasta președintele să anunțe revocarea din funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Vineri, preşedintele Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, unde va sublinia că "pentru ţara noastră, ca stat care doreşte să adere cât mai curând posibil la zona Euro, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare are o importanţă majoră".UPDATE ora 16.20 Președintele Klaus Iohannis a declarat că agenda Consiliului European este destul de amplă, cu teme care ne interesează foarte mult.

”A revenit tema migrației, care este extem de dezbătută, dar și apărarea comună, pentru noi est foarte importantă. Avem deja temele cunoscute, Brexitul, vom discuta cu siguranță cadrul financiar multi-anual, despre buget, avem o discuție și despre zona euro și multe alte teme.

Șeful statului s-a referit și la subiectul migrației.

"Migraţia trebuie să fie controlată. Trebuie să consolidăm securitatea la graniţele exterioare ale Uniunii. Trebuie să dirijăm întregul flux migratoriu, trebuie să fie înregistraţi toţi migranţii, iar cei care nu sunt refugiaţi şi nu ar trebui să beneficieze neapărat de protecţie pot fi retrimişi acasă", a declarat Iohannis, înaintea participării sale la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Pe agenda discuţiilor Consiliului European se află teme care vizează politica europeană de apărare, subiecte economice referitoare la ocupare, creştere economică, competitivitate, domeniul digital, inovare şi comerţ, migraţie, viitorul buget al Uniunii Europene post-2020, precum şi aspecte privind relaţiile externe ale Uniunii. Totodată, vor fi abordate ultimele evoluţii referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din UE.

Cu privire la politica europeană de apărare, preşedintele Iohannis se va referi la importanţa cooperării structurate permanente (PESCO), salutând progresele înregistrate, în special cele din domeniul mobilităţii militare şi ameninţărilor cibernetice. De asemenea, şeful statului va exprima sprijinul României pentru iniţiativele dezvoltate de NATO şi UE, destinate îmbunătăţirii mobilităţii militare, şi va reitera susţinerea pentru intensificarea cooperării dintre UE şi NATO.

Iohannis va vorbi şi despre nevoia implementării reformelor menite să sporească rezilienţa economiilor statelor membre şi va sublinia importanţa acordată cercetării şi inovării ca elemente-cheie pentru competitivitatea Uniunii.

El va pleda pentru menţinerea unui climat atractiv pentru investiţii în UE, arătând că România susţine un sistem de impozitare echitabil şi eficient al companiilor, care să fie adaptat noilor modele de afaceri în contextul digitalizării economiei. În domeniul comerţului, România rămâne un susţinător puternic al sistemului multilateral bazat pe reguli, stabilit în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precizează Administraţia Prezidenţială.

Cu privire la viitorul buget al Uniunii post-2020, Iohannis va pleda pentru finalizarea negocierilor cât mai rapid posibil, dar şi pentru necesitatea identificării unor soluţii echilibrate, care să fie acceptabile pentru toate statele membre.

"Gestionarea fluxurilor migratorii rămâne o prioritate a Uniunii Europene şi a statelor sale membre şi, în acest context, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării consolidării protecţiei la frontierele externe ale Uniunii şi va accentua necesitatea unui efort colectiv al statelor membre pentru intensificarea dialogului cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor", arată sursa citată.

În cadrul discuţiilor despre Brexit, Iohannis va reitera importanţa menţinerii unei voci unitare şi coerente a UE în procesul de negociere cu partea britanică, în vederea obţinerii unui acord echitabil pentru toate părţile.

"Pentru România, prioritară este protejarea drepturilor şi a intereselor cetăţenilor săi care locuiesc în Regatul Unit. Ca atare, partea română va urmări ca prevederile Acordului de Retragere să conţină toate aspectele relevante agreate în cadrul primei faze a negocierilor", precizează Preşedinţia.

Vineri, preşedintele Iohannis va participa la Summitul Euro în format extins, unde va sublinia că "pentru ţara noastră, ca stat care doreşte să adere cât mai curând posibil la zona Euro, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare are o importanţă majoră".

"Preşedintele României va arăta că deciziile în acest domeniu sunt foarte importante pentru viitorul întregii Uniuni Europene şi, în consecinţă, susţine menţinerea dezbaterilor în format extins, inclusiv cu participarea statelor membre care încă nu fac parte din zona Euro", mai arată Administraţia Prezidenţială.

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis spunea că ”și această săptămână este dedicată cititului”, întrebat dacă va anunța decizia în privința revocării șefei DNA, după ce CCR a statuat conflictul de natură constituțională între Guvern și președinte.

Întrebat dacă este posibil să anunţe o decizie în acest caz săptămâna următoare, şeful statului a răspuns: “Asta vorbim săptămâna ce vine”.

Social-democraţii încă aşteaptă decizia preşedintelui privind revocarea şefei DNA "într-un timp rezonabil". Cât despre o eventuală punere sub acuzare a şefului statului, Marian Neacşu spune, ironic, că "preşedintele României poate fi acuzat de înaltă trădare în egală măsură cu Viorica Dăncilă".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Kaufland lansează noul concept de drogherie Beauty Zone în magazinul Barbu Văcărescu din București. Foto: Hepta
24 sept.
Kaufland deschide drogherie cu produse virale, inclusiv de la K-Beauty, celebrele cosmetice coreene
Un bărbat de 66 de ani a fost reținut în Vama Galați după ce a furat o borsetă cu 3.000 de euro dintr-un restaurant din Aeroportul Otopeni. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română
24 sept.
Un bărbat a furat 3.000 de euro din aeroport și a vrut să fugă în Republica Moldova, dar a fost prins în Galați
MONDEN
Gabriela Prisăcariu
24 sept.
Cum a apărut Gabriela Prisăcariu pe o plajă din Grecia. Reacția lui Dani Oțil din Malta: „Cine vă pozează, doamnă?”
Dan Negru prezintă emisiunea „The Floor” | Foto: Kanal D
24 sept.
Dan Negru, anunț oficial despre emisiunea lui de la Kanal D. Ce se întâmplă cu „The Floor” din luna octombrie 2026: „Asta face”
POLITIC
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani alături de soția sa, Cătălina Manea. Foto? Facebook / Siegfried Mureșan
24 sept.
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani de căsnicie alături de Cătălina Manea: „La mulți ani nouă!”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
24 sept.
Siegfried Mureşan susține că nu a călcat niciodată în birourile SRI sau SIE: „Prietenii noştri din PSD au făcut ceva pe la SRI”
Ultimele știri
24 sept.
Trei hoți mascați au furat Porsche-ul gimnastei Simone Biles. Tripla medaliată cu aur a rămas și fără un câine
24 sept.
Rheinmetall plătește penalități de zeci de mii de euro pe zi României pentru întârzierea sistemelor antiaeriene. Radu Miruță: „Sunt sume imense”
24 sept.
Oana Țoiu compară relația cu SUA cu un „milkshake” ale cărui ingrediente nu mai pot fi separate
24 sept.
Vouchere de vacanță 2026: profesorii pot depune cereri pentru 800 de lei până pe 24 octombrie, dar banii trebuie ceruți până pe 15 octombrie
TRENDING
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Analiză
24 sept.
„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat
24 sept.
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop Urania pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop varsator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
ceață
24 sept.
Ploi, ceață și minime de 0 grade: ANM anunță cum va fi vremea în ultimul weekend din septembrie și primele zile din octombrie
Ministra mediului, Diana Buzoianu. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
24 sept.
Diana Buzoianu cere stare de alertă în București și Ilfov, în urma arderilor ilegale din Sintești
Curtea de Apel București obligă Primăria Brașov să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje construit ilegal în Poiana Brașov. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
24 sept.
Decizie controversată la Curtea de Apel București: Primăria Brașov, obligată să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje în Poiana Brașov
Unai Iparragirre
24 sept.
Cine e Unai Iparragirre, noul director de programe de la PRO TV. Va coordona și strategia de conținut pentru televiziune și VOYO
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?