Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025, anunță Administraţia Prezidenţială.
Aceste legi au fost adoptate de Parlament miercurea trecută, după dezbateri intense.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 10 februarie 2025, următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 (PL-x 1/01.02.2025); Decret privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 (PL-x 2/01.02.2025)”, a informat, luni, Administraţia Prezidenţială.
Legea bugetului de stat a trecut miercuri cu 254 de voturi „pentru” şi 192 „împotrivă”. Similar, legea bugetului asigurărilor sociale a fost aprobată cu 255 de voturi „pentru” şi 192 „împotrivă”.
Bugetul prevede un deficit de 7% din PIB, echivalentul a 134,6 miliarde de lei. Veniturile estimate sunt de 667,5 miliarde de lei, iar cheltuielile - de 802,2 miliarde de lei.
Creşterea economică prognozată este de 2,5%, cu un PIB nominal de 1.912 miliarde de lei.
„Sunt îndeplinite astfel condiţiile pentru a susţine dezvoltarea ţării prin investiţii record, resursele pentru asigurarea plăţii salariilor şi pensiilor, restabilirea echilibrului în finanţele ţării”, a declarat ministrul finanţelor, Tanczos Barna, după adoptarea bugetului.
Bugetul a fost calculat cu o inflaţie medie anuală de 4,4% și el reprezintă planul financiar al României pentru anul 2025, stabilind priorităţile şi direcţiile de cheltuieli.
dabaca2020 10.02.2025, 20:17
USR istii vor pierde si mai mult ,cu acesta initiativa aiurea pentru demiterea Presedintelui ! Este o actiune inutila ,Acum cand sunt atatea trubulente politice ?
NicioLae 11.02.2025, 06:39
Promulgarea asta intră în șantajul psd contra Iohannis, alături de demisie...