Iohannis anunță schimbări pentru educație, prin proiectul „România Educată”. „Nu mai putem continua așa”

Comentează
Foto: Administrația Prezidențială

După trei zile de consultări la Palatul Cotroceni cu mediul politic și cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”, președintele Klaus Iohannis a spus miercuri, într-o declarație de presă, că se va „elimina birocrația” în educație și că proiectul „are un sprijin financiar important, istoric aș spune, în valoare de 3,6 miliarde de euro”.

„Am avut în ultimele trei zile ultima serie de consultări pentru finalizarea proiectului «România Educată» și trecerea la faza de implementare. Proiectul se bazează pe cea mai amplă consultare națională în domeniul educației din perioada post-decembristă. Nu mai puțin de 10.000 de persoane și peste 150 de organizații și instituții sunt direct implicate”, a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a prezentat apoi concluziile întâlnirilor.

„Au reieșit o serie de lucruri importante. În primul rând, coaliția de guvernare și-a exprimat susținerea pentru proiect și chiar săptămâna viitoare, Guvernul își va asuma prin memorandum țintele și obiectivele «României Educate», urmând să stabilească un plan clar de acțiune”, a precizat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că „românii așteaptă mai mult consens” și că „de prea mulți ani au fost lupte politice sterile, care au afectat inclusiv educația”.

Nu mai putem continua așa, dacă vrem ca România să avanseze și să se dezvolte. Așa că în cel mai scurt timp se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ pentru implementarea proiectului.Președintele Klaus Iohannis:

Președintele a mai transmis că discuțiile avute în ultimele zile „îmi dau încredere să spun că există fereastra de oportunitate necesară pentru un demers politic și social de durată în educație”.

„Este momentul să trecem la implementarea proiectului «România Educată» și să dăm întâietate investițiilor în sistemul de educație. De aceea am insistat să fie asigurată finanțarea necesară pentru o parte dintre prioritățile și reformele proiectului, inclusiv prin PNRR”, a mai afirmat Iohannis.

Conform șefului statului, proiectul „România Educată” „are un sprijin financiar important, istoric aș spune, în valoare de 3,6 miliarde de euro”.

„Suplimentar, prin alte fonduri europene, vom finanța cu 400 de milioane de euro renovarea unităților de învățământ preuniversitar de stat”, a subliniat Iohannis.

Ce se schimbă în sistemul de învățământ: „Am propus organizarea unui examen suplimentar de admitere”

Președintele a explicat că „dezvoltăm educația timpurie, menținem clasa pregătitoare și gimnaziul de la clasa a V-a la clasa a VIII-a”, iar, conform șefului statului, schimbările vor apărea la tranzițiile între etapele educaționale.

Iohannis a subliniat că școlile și elevii pot organiza, numai dacă doresc acest lucru, un examen suplimentar de admitere, în semestrul al II-lea.

„Ne dorim o mai mare flexibilitate și o centrare a educației pe fiecare elev. De aceea, deși Evaluarea Națională rămâne principalul instrument de certificare a competențelor la finalizarea gimnaziului și de repartizare în ciclul următor, am propus ca, pe întregul parcurs al semestrului II, unitățile de învățământ și elevii care doresc să poată organiza, respectiv să susțină un examen suplimentar de admitere”, a spus Iohannis.

„Acest lucru se întâmplă pe ruta profesională sau vocațională, fiind doar o extindere și către zona teoretică, oferind o autonomie suplimentară școlilor și încredere elevilor”, a mai spus președintele.

Am propus o nouă structură a învățământului secundar superior, unde vor exista trei tipuri de licee: teoretic, vocațional și profesional, care vor conferi absolvenților, după patru ani de studiu, acces la examenul de Bacalaureat.Președintele Klaus Iohannis:

„Așadar, pe scurt, eliminăm birocrația. Dacă un elev este la un liceu profesional și își dă seama că nu se regăsește acolo și vrea să treacă la unul teoretic sau vocațional, va putea să se transfere în urma unor testări specifice la liceul dorit”, a mai afirmat Iohannis, care a precizat că „Bacalaureatul rămâne obligatoriu pentru studiile universitare, adică pentru licență, masterat și doctorat, indiferent de domeniul de studiu”.

Trei zile de consultări la Cotroceni pe tema „România Educată”

Preşedintele Klaus Iohannis a început luni, 5 iulie, seria de trei zile consecutive de consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”.

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, printre alții, cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi cu liderii coaliţiei de guvernare, adică preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Ce este proiectul „România Educată”

Proiectul „România Educată” a fost iniţiat de șeful statului și cuprinde şapte rapoarte identificate ca fiind prioritare: Cariera didactică, Echitatea sistemului educaţional, Profesionalizarea managementului educaţional, Un învăţământ profesional şi tehnic de calitate, Autonomie, calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior, Educaţie timpurie accesibilă tuturor și Evaluarea elevilor şi studenţilor.

Printre ţintele propuse pentru anul 2030 se numără: clasarea în primele 30 de state de pe mapamond în cadrul testelor PISA şi 75% rata de promovare a examenului de Bacalaureat.

În 2021, rata de promovabilitate la Bacalaureat, la nivel național, a fost de 67,8%.

Proiectul „România Educată” are ca scop „să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”, potrivit site-ului dedicat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Rezultatele Loto 6/49 din 13 septembrie 2026. Care sunt numerele câștigătoare extrase azi. Foto: Loteria Română
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
08:40
Porsche a vândut acțiunile Bugatti pentru un miliard de euro
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
08:20
Motorina s-a scumpit din nou, duminică, 13 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Oamenii din mȘuțești suntt terorizați de ”strigoi” de când primarul a renovat cimitirul
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă