„Poate reușim până în vara anului viitor să scăpăm de tot de această pandemie”, a spus șeful statului, într-o declarație de presă susținută la finalul vizitei și transmisă de televiziunile de știri.

„Din media internațională ați aflat că sunt deja pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm să le avem la începutul anului viitor. Primii vor fi medicii, pentru ca să-și poată continua munca făcută cu dăruire”, a continuat președintele.

Șeful statului a spus că apoi vor fi vaccinate „persoanele care au boli despre care știm că agravează această boală a noului coronavirus” și „doar în tranșa a doua intră Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe”.

Astfel, potrivit președintelui, primii români care nu fac parte din categoriile prioritate vor fi vaccinați „probabil în primăvară”.

Vaccinarea populației care nu se află în categoriile prioritate se va produce probabil în primăvară, a mai declarat șeful statului.

Aprobările vaccinului în UE sunt aşteptate în a doua parte a lunii decembrie, de la Agenţia Europeană a Medicamentului.

Între timp, vaccinul Pfizer a început să fie livrat în diferite destinaţii din Europa, de unde va putea fi distribuit mult mai rapid.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.