Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că are în vedere reînvestirea Codruței Kovesi în funcția de procuror-șef al DNA, datorită rezultatelor pe care le-a avut în timpul mandatului.
„Funcția devine vacantă la mijlocul lunii mai. Legea prevede posibilitatea reînvestirii. Mă gândesc că e absolut logic ca cineva care a avut rezultate care sunt cunatificabile, statistice, reiesc din bilanțul anual, trebuie să nu fim ipocriți și să ne jucăm de-a procedura. Aștept bilanțul DNA. Toate datele mă determină să cred că ceea ce am de făcut e un lucru simplu. Să aplic legea și să reînvestesc pe procurorul șef", a declarat Prună, la B1 TV.
Ministrul Justiției a subliniat și faptul că meritele procurorului-șef al DNA sunt recunoscute și la nviel internațional
Laura Codruța Kovesi este procuror-șef al DNA din 2013, iar anul acesta urmează să îi expire mandatul. Anterior, ea a deținut din septembrie 2006 funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)