SUA: Politiciana republicană Lauren Boebert, dată afară dintr-un cinema pentru că vapa și făcea scandal. „Voi știți cine sunt eu?”

 14 comentarii

Lauren Boebert, membră a Camerei Reprezentanților, și-a cerut scuze pentru a treia oară după scandalul provocat la un cinematograf din Denver, în urma căruia a fost dată afară pentru că a fumat o țigară electronică în public, și-a pipăit partenerul, a cântat și a făcut fotografii, în ciuda rugăminților celor din jur de a înceta, scriu USA Today și The Guardian.

Într-un interviu acordat duminică postului conservator One America News Network pe tema incidentului petrecut săptămâna trecută în cinematograful din Denver, politiciana extremistă din Colorado a susținut că a fost „poate exagerat de animată”.

Boebert a lăsat astfel să se înțeleagă că comportamentul ei a avut legătură cu efectele producției urmărite - filmul „Beetlejuice: The Musical”, scrie The Guardian.

„Râdeam, cântam, mă simțeam fantastic, mi s-a spus să mă liniștesc puțin, ceea ce am făcut, dar apoi, următoarea mea greșeală a fost să fac o fotografie”, a povestit ea, cu referire la incidentul care a avut loc săptămâna trecută. „Am fost un pic prea excentrică”, a adăugat ea.

Vineri, Boebert își mai ceruse o dată scuze, afirmând că acțiunile ei „nu au fost pe măsura” valorilor sale - politiciana din Colorado este o adeptă declarată a valorilor conservatoare, pro-familie, anti-avort, și o critică constantă a „progresismului”.

Comportamentul politicienei republicane a fost parțial surprins de camerele de supraveghere ale cinematografului și descris inclusiv de raportul de securitate al personalului, obținut de postul 9News Denver. Potrivit personalului și martorilor oculari, Boebert a fumat, a cântat și a provocat deranj.

Martorii au mai relatat că politiciana și partenerul ei s-au pipăit în timpul filmului, în ciuda faptului că se aflau într-un spațiu public. Femeia a fost rugată de o spectatoare să nu mai fumeze. De fapt, presa americană scrie că trei persoane diferite s-au plâns de comportamentul său.

Mai mult, când i s-a cerut să plece, Boebert ar fi întrebat: „Știți cine sunt eu?", scriu USA Today și The Guardian.

Între timp, informații suplimentare apărute despre însoțitorul lui Boebert - cu care aceasta se întâlnește de câteva luni - au oferit și mai multă complexitate cazului.

Partenerul ei, Quinn Gallagher, un susținător al democraților, este proprietarul unui bar care găzduiește evenimente LGBTQ+ și spectacole cu travestiți în orașul de Aspen, Colorado. Evenimentele au inclus o petrecere cu ocazia Aspen Gay Ski Week și un Winter Wonderland Burlesque & Drag Show.

Însă Boebert a fost o critică deschisă a spectacolelor cu travestiți, după cum reiese dintr-o postare din 2022 iunie pe Twitter, în care scria: „Duceți-vă copiii la biserică, nu la baruri de travestiți”.

Criticile la adresa lui Boebert nu au făcut decât să se intensifice de la primele sale scuze, ea fiind atacată și de unii comentatori conservatori.

„O pipiță total jenantă”, a scris avocata și comentatoarea conservatoare Ann Coulter. Jenna Ellis, fostă avocată a fostului președinte Donald Trump, a numit comportamentul „jenant și lipsit de respect”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    ionels 18.09.2023, 16:04

    Pe stil romanesc. Sigur se trage de pe la noi.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 18.09.2023, 16:53

    Foarte bine i-au facut! Credea ca daca e politiciana poate sa incalce regulile.

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 18.09.2023, 17:37

    Nu are pic de respect față de ceilalți din câte se pare

  • Avatar comentarii

    mica 18.09.2023, 18:05

    O greșeală care îi poate ruina cariera.

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 18.09.2023, 18:38

    Foarte tare asta bravo ei

ALTE ȘTIRI
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau adivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
MONDEN
Denisa Macovei prezintă rubrica 5 Știri monden by Libertatea
Exclusiv
15:06
5 Știri by Libertatea - Monden: Ce pensie are Petre Roman în 2026/ Eva Măruță a semnat cu Pro TV
Andrei Rimmel - eliminare MasterChef Romania
14:32
Andrei Rimmel a fost eliminat de la „MasterChef” 2026. Pentru cine vor găti concurenții în această seară.„Oameni care își riscă viața”
POLITIC
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Cine este Dan Neculăescu
06:59
Cine este Dan Neculăescu, diplomatul dorit de Nicușor Dan ca ministru de externe în Guvernul Niculescu
Ultimele știri
15:43
Când începe emisiunea lui Pepe la Kanal D: „Premiul este mare”
15:41
Încă un lot din Autostrada A7 ar putea fi finalizat în 2026: UMB este mobilizat cu 500 de muncitori și 350 de utilaje
15:29
Mesajul transmis de Laura Cosoi în memoria mamei sale. „M-am întors de la Iași răvășită. Este greu să te întorci acasă când părinții nu mai sunt”
15:29
Germania vrea ca UE să impună cote de importuri și asupra altor produse din China, pe modelul de la mașinile hibride
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
Foto: LIDL
14:59
Ce poți cumpăra de la Lidl cu sub 200 de lei: un coș consistent pentru întreaga familie
Carne de porc din rasa Duroc - Sursă foto: Shutterstock
14:57
Ce este rasa de porc Duroc și de ce carnea ei este considerată ”Wagyu-ul porcinelor”
Plaja de la Mamaia, plină de turiști și umbrele în sezonul estival
14:32
Șapte din primele zece destinații din România nu au mai fost atractive pentru turiștii români în 2026, arată datele INS. Constanța, singura mare excepție
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
Portretul dictatorului nazist Adolf Hitler (1889 - 1945) (stânga) și al lui Hermann Goering (1893 - 1946)
13:44
În 1938, Hitler a cumpărat un tablou din colecția lui Mihail Kogălniceanu și l-a oferit cadou. După aproape 140 de ani, ar putea reveni în România
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice