Legea care interzice comercializarea pungilor de plastic, începând cu 2019, a fost promulgată de Iohannis

Comentează

Legea care interzice comercializarea pungilor de plastic, începând cu 2019, a fost promulgată de Iohannis. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, prevede că introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner va fi interzisă începând cu data de 1 iulie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019 se interzice şi comercializarea acestora.

În luna martie, Parlamentul a dat vot final pe proiectul de lege al Guvernului care interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire, cu mâner, începând cu 1 iulie 2018, cât şi la comercializare, de la 1 ianuarie 2019.

Actul normativ modifică Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje în sensul transpunerii Directivei (UE) 2015/720 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.

Potrivit legii, operatorii economici producători de ambalaje şi/sau de produse ambalate au obligaţia să utilizeze un sistem de marcare şi identificare pentru ambalaje în vederea îmbunătăţirii activităţilor de recuperare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje. Operatorii economici care comercializează produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi să primească ambalajele reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea consumatorului, valoarea depozitului.

Operatorii economici care comercializează pungi de transport din plastic sunt obligaţi să comercializeze numai pungi de transport din plastic care respectă cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj, astfel încât acestea să corespundă unor reutilizări multiple, cu excepţia pungilor de transport din plastic foarte subţire.

Începând cu data de 27 mai 2018, informările şi rapoartele privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje transmise Comisiei Europene de către Ministerul Mediului vor cuprinde şi date cu privire la consumul anual de pungi de transport din plastic subţire, mai prevede proiectul.

Comisia Europeană a adoptat în ianuarie prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare.

Citește și: #salvatipipera/ Viceprimarul Sectorului 2: ”Unde sunt clădiri în care lucrează zeci de mii de oameni, nu ai cum să faci parcări publice”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră și ce înseamnă asta pentru România
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
horoscopul zilei de astăzi 18 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză