Legi importante care intră în vigoare în acest an. Cum se indexează indemnizațiile pentru persoanele cu handicap

Comentează

Mai mulți cititori, beneficiari ai indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, ne întreabă dacă este adevărat că, începând din acest an, aceste ajutoare financiare au fost majorate,și dacă da, de când se vor acorda, în noul cuantum, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap .

Într-adevăr, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului Nr. 60/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilitati trebuia majorat, începand cu 1 ianuarie 2018. Actul normativ, adoptat la data de 6 august 2017, modifică Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În nota de funadamentare, se arată că integrarea în societate a acestei categorii de persoane trebuie să aibă loc în mod real, inclusiv prin creșterea ponderii în rândul salariatilor, în acord cu prevederile Strategiei naționale "O societate fără bariere, pentru persoanele cu dizabilitati".

 Baza de calcul- Indicatorul Social de Referință

Legat de întrebarea cititorilor noștri, cu privire la indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, precizăm că Ordonanta de Urgență Nr. 60/2017 stabilește modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, și anume, prin raportare la Indicatorul Social de Referinta (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj și stimularea ocupării forței de muncă si actualizat periodic de guvern. Pentru anul 2018, ISR a rămas la valoarea din 2017, și anume, de 500 de lei. (Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum -IPC).

 Indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, majorare în două etape

Concret, majorarea sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap, potrivit OUG 60/2017,  va avea loc în două etape: prima, începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua, de la 1 iulie 2018. Astfel, indemnizațiile vor fi majorate dupa cum urmează:

-Pentru persoanele adulte cu handicap grav, de la 340 lei (234 lei indemnizația lunară și 106 lei bugetul personal complementar) la 450 lei, începand cu 1 ianuarie 2018 (deci, în februarie, indemnizațiile ar trebui să fie încasate deja la nivelul majorat) si la 500 lei, începand cu 1 iulie 2018;

-Pentru persoanele adulte cu handicap accentuat de la 272 lei (193 lei indemnizatia lunara si 79 lei bugetul personal complementar) la 350 lei, incepand cu 1 ianuarie 2018 si la 375 lei, incepand cu 1 iulie 2018;

-Pentru persoanele adulte cu handicap mediu de la 39 lei (bugetul personal complementar) la 50 lei, incepand cu 1 ianuarie 2018 si la 60 lei, incepand cu 1 iulie 2018;

-Pentru părintele sau persoana desemnată pentru protecția și îngrijirea copilului cu handicap grav, de la 106 lei (bugetul personal complementar) la 250 lei, începand cu 1 ianuarie 2018, și la 300 lei, începand cu 1 iulie 2018;

-Pentru părintele sau persoana desemnată pentru protecția și îngrijirea copilului cu handicap accentuat, de la 89 lei (bugetul personal complementar), la 150 lei începand cu 1 ianuarie 2018, și la 175 lei, începand cu 1 iulie 2018;

-Pentru părintele sau persoana desemnată pentru protecția și îngrijirea copilului cu handicap mediu, de la 39 lei (bugetul personal complementar) la 50 lei, începand cu 1 ianuarie 2018, și la 60 lei, începand cu 1 iulie 2018.

Tot începând din acest an, persoanele cu handicap cu domiciliul în București vor primi un ajutor financiar, de 500 de lei lunar, de la Primăria Generală a Capitalei.

Citește și: Persoanele cu handicap mai sunt scutite de impozitul pe teren?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește