Potrivit Antena 3, ministrul Muncii a ajuns în jurul orei 11:30, la sediul Parchetului General. Olguța Vasilescu a venit însoțită de avocatul ei și a spus că va da declarații imediat ce va ieși de la audieri.

Nu se știe deocamdată în ce dosar este audiată Lia Olguța Vasilescu. Este posibil ca ministrul Muncii să dea declarații într-un dosarul TelDrum intrumentat de procurorii craiovenii, pe care l-au declinat către Parchetul General vara trecută.

Potrivit HotNews.ro, procurorii craioveni au declinat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) dosarul penal în care anchetau circumstanțele în care firma Tel Drum a executat lucrări fără autorizație pe strada Râului din municipiu, în cadrul unui proiect cu fonduri UE de 8,9 milioane de euro.

Magistrații spun că „persoana care face obiectul dosarului“, Lia Olguța Vasilescu, a devenit între timp deputat și ministru, iar în aceste condiții competența cercetării penale aparține Parchetului General. PICCJ a precizat pentru GdS că la această oră se efectuează acte de urmărire penală „in rem“, cauza aflându-se în lucru la procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică.

Legat de acest dosar, Lia Olguța Vasilescu declara, anul trecut, că este “o nouă «bombă» care o să se fâsâie repede”, pentru că nu are legătură cu vreo “agățare în dosarul Tel Drum”, ci este doar o plângere penală a unui inspector de la ISC Dolj că pe un bulevard din Craiova s-a lucrat fără autorizație de construcție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.