Cred că cel mai cunoscut poliţist din România este Christian Ciocan. A avut o perioadă în care apărea, drept purtător de cuvânt al Poliţiei Române, pe toate posturile de televiziune. Era invitat la paranghelii, avorturi, cumetrii, tăia panglici etc. Chiar îţi era frică să deschizi frigiderul să nu te trezeşti cu el înăuntru. L-am taxat şi eu de câteva ori, pentru că din dragostea lui pentru Poliţie ajunsese un fel de VIP, o persoană mondenă. Nu există vreun caz, o tâlhărie, o spargere să nu apară domn Ciocan şi, cu un calm englezesc, să ne spună că treaba s-a rezolvat, că poliţia veghează. L-am poreclit chiar “Ali Comicul”, după Mohammed Saeed al-Sahaf, fostul ministru al informaţiilor al lui Saddam. Ciocan declara asemenea lui Ali: “Vă garantez, nu există picior de american în Bagdad. Se vor preda sau îi vom arde de vii în tancurile lor”. În momentul declaraţiei, în spatele lui se vedeau trupele SUA intrând în capitala irakiană. Perioada de graţie s-a dus, pentru că nişte “centauri” s-au săturat de notorietatea sa. I s-a făcut vânt elegant de la Poliţia Capitalei, deşi el nu ar recunoaşte- o neam. Credeau unii că aspiră la şefie şi deranja.
Spre norocul celor de la Poliţia Română, Ciocan a ajuns la ei, şef al biroului de presă. Băiat citit, cu un deosebit simţ al umorului, dar şi cu 21 de ani în Interne, Ciocan îşi ia revanşa. Profesional. În doar două luni, site-ul a crescut, comunicarea se face profesionist, lucrurile se aşază… Chiar dacă l-am mai taxat noi prieteneşte, e bine să ai un Ciocan la îndemână. Un Hammer adevărat, nu unul care aduce a ciomag mioritic! Reîncepe ciocaniada!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.