Liber la cuvânt – Cum aplaudăm mortul

Nu te ajută cu gândul că la rândul tău îl vei ajuta, fiindcă asta se numeşte mai curând afacere, ghişeft, decât prietenie sau caritate. Un „Dumnezeu să-l ierte” merită acest individ care s-a ridicat la nivelul de Om. Altceva m-a mirat la funeraliile pe care toate posturile de televiziune s-au îngrămădit să le filmeze, mai ceva ca bocitorile profesioniste sau cioclii de ocazie. Faptul că a fost înmormântat cu aplauze!
Nu neg că la prima vedere pare un gest frumos. În calitate de reporter frenetic am fost la destule înhumări ale unor personalităţi. Ţin minte că la moartea Laurei Stoica, însărcinată în acel moment, şi a logodnicului ei am dat un titlu zguduitor , plagiindu-l pe Mircea Eliade: „Nunta-n cer!”. Mari actori, artişti au părăsit această lume, au plecat în veşnicie. Şi mi s-a părut firesc să primească un ultim omagiu, înainte de căderea cortinei. Da, cei care s-au hrănit cu aplauze, oameni ai scenei, merită acest gest. Dar restul? De ce să aplaud? Că a murit, că nu o să-l mai văd niciodată? Mulţumesc cuiva? Nu sunt rău şi nici pricinos, dar unele gesturi din astea teatrale duc la grotesc. Aplauze la mort!!! Poate ar fi mers strigat şi „Bis!”. Să nu stricăm sobrietatea momentului, al ultimului drum. Hai să fim decenţi! E păcat şi chiar ruşinos faţă de cei pe care- i pierdem! Amin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro