Liber la cuvânt: Nevoia de un Diogene

Se spune că filosoful grec Diogene – Diogene din Sinope, zis şi Cinicul – umbla prin Atena cu o lumânare aprinsă în plină zi şi, întrebat ce face, răspundea: “Caut un om!”. Alţii susţin că umbla cu o lampă în mână, “în căutarea unui om cinstit”, dar ideea în sine e aceeaşi.
Diogene Cinicul locuia într-un butoi, cerşea, mânca din gunoaie şi îi enerva pe cei mai “stilaţi” atenieni. E, pe undeva, cel mai “bătrân”, dacă nu cumva tatăl nonconformismului. A intrat în legendă întâlnirea sa cu Alexandru cel Mare. Întins pe o bancă, Diogene nu s-a ridicat, nu s-a sinchisit de apariţia augustei persoane. La prezentarea: “Eu sunt Alexandru, regele”, a răspuns prin: “Eu sunt Diogene Cinicul”. Când regele l-a întrebat ce ar putea să facă pentru bătrânul filosof, acesta i-a răspuns: “Să te dai la o parte, că-mi acoperi soarele”.
Cu siguranţă, în ziua de astăzi, dacă am urma exemplul lui Diogene, am alerga mult şi bine prin Bucureşti, prin România. E greu, cumplit de greu să găseşti un om cinstit, chiar dacă ai folosi în loc de lumânare o lanternă sau un reflector. Evident, mă refer la politicieni, nu la marea masă a românilor care au rămas oneşti, au curăţenia în suflet. Nu cred că fibra naţională a fost atinsă definitoriu de cancerul hoţiei şi al minciunii.
Corectitudinea a ajuns un handicap, o boală incurabilă. E o ruşine să fii cinstit, e un stigmat.
E adevărat că politica e o curvă, dar nu toţi politicienii trebuie să devină nişte prostituate ca să reuşească. Ce bine ne-ar prinde vreo doi-trei Diogeni care să-i batjocorească pe politicieni şi să trezească mulţimea! Prea ne acoperiţi soarele!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro