Un înalt oficial din Coreea de Sud face o dezvăluire neașteptată despre Kim Jong un. Care ar fi, de fapt, starea de sănătate a dictatorului

Comentează

Un oficial din cadrul președinției Coreei de Sud, care a făcut declarații sub protecția anonimatului, susține că liderul din Coreea de Nord, Kim Jong Un, nu a fost operat, așa cum s-a zvonit în ultima perioadă, transmite Yonhap.

"Au existat relatări ale presei care speculau despre operaţiile preşedintelui Kim, menţionând o schimbare a modului în care acesta merge", a declarat reporterilor un înalt oficial al Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană), spunând că administraţia prezidenţială consideră acest lucru ca nefiind adevărat, scrie Agerpres.

Întrebat despre starea liderului nord-coreean, oficialul din Coreea de Sud a spus că nu crede că acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Vorbind sub condiţia anonimatului, acesta a refuzat totuşi să dezvăluie informațiile pe care se bazează în această apreciere.

Presa de stat din Coreea de Nord a relatat sâmbătă că liderul Kim Jong-un a tăiat panglica în cadrul unei ceremonii marcând finalizarea vineri a unei fabrici de îngrăşăminte fosfatice din Sunchon, la nord de Phenian.

Potrivit Reuters, Kim Jong-un a fost văzut în fotografii zâmbind şi vorbind cu consilierii în timpul ceremoniei. Înregistrări ale televiziunii de stat au arătat mişcările picioarelor lui Kim, care păreau rigide şi sacadate.

Autenticitatea fotografiilor, publicate pe site-ul web al ziarului oficial Rodong Sinmun, nu a putut fi verificată.

Aceasta a marcat prima apariţie publică a liderului nord-coreean în 20 de zile, de la 11 aprilie, când a prezidat o şedinţă a biroului politic al Partidului Muncitorilor, de guvernământ.

Absenţa sa de la un eveniment anual ce marca aniversarea naşterii, la 15 aprilie, a regretatului său bunic şi fondatorul naţiunii Kim Il-sung a alimentat zvonuri că ar putea fi grav bolnav.

În pofida rapoartelor mass-media care speculau în legătură cu starea sa de sănătate, oficialii de la Seul au spus în repetate rânduri că nu există semne neobişnuite în Coreea de Nord şi că se crede că liderul se află în oraşul Wonsan din estul ţării.

Într-o şedinţă parlamentară, ministrul sud-coreean al unificării, Kim Yeon-chul, s-a referit la aceste relatări neconfirmate ca fiind „fake news” şi „infodemie”.

„Avem o capacitate (a serviciilor) de informaţii care ne permite să spunem cu încredere că nu există semne neobişnuite”, a spus Kim Yeon-chul.

Între timp, oficialul din cadrul preşedinţiei a minimalizat relatările care sugerează că fabrica de îngrăşăminte poate fi mobilizată pentru a extrage uraniu pentru activităţile nucleare ale Phenianului, spunând că acestea nu sunt credibile.

Nu este prima dată când Kim Jong-un a dispărut din viaţa publică. În 2014, nu a mai fost văzut timp de şase săptămâni înainte de a reapărea mergând cu un baston. Câteva zile mai târziu, serviciile de informaţii din Coreea de Sud au spus că a fost operat pentru un chist la gleznă, aminteşte AFP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Pepe | sursa foto: Kanal D
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Exclusiv
14:02
Factura Engie, explicată pagină cu pagină. Cât costă taxele, cât plătești pentru energia consumată și unde găsești codul POD
13:59
BYD a prezentat noul Seagull, care se vinde în Romania sub numele de Dolphin Surf. Este mai mare și mai dotat
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...