Lira turcească a coborât, miercuri, la cel mai scăzut nivel față de dolar, după arestarea lui Ekrem Imamoglu, primarul din Istanbul, a anunțat presa turcă, citată de AFP.
Cuprins:
Un dolar a urcat, miercuri, la 40 de lire, cu puțin înainte de ora locală 11.00 (08.00 GMT), un minim istoric pentru moneda turcească, înainte de a se tranzacționa la 39,28 în minutele următoare.
Bursa din Istanbul a trebuit, de asemenea, să oprească temporar tranzacțiile după ce indicele său a scăzut cu 6,87%, miercuri dimineață, potrivit presei turce.
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat, miercuri dimineață, împreună cu câteva zeci de colaboratori ai săi, aleși și membri ai partidului său, acuzați de „corupție”, potrivit procurorului general al orașului.
Turcia suferă de mai mulți ani de creșterea prețurilor, alimentată de slăbiciunea monedei sale.