În acest moment pe litoral se desfășoară cea mai amplă campanie de pregătire a personalului din cluburi pentru momentele când situația iese de sub control din cauza consumului de droguri în amestec cu alcoolul. Acțiunea a pornit chiar de la cererea barmanilor și ospătarilor care se confruntă din ce în ce mai des cu perosane intrate în criză din aceste motive.
Cuprins:
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Constanţa, a iniţiat săptămâna trecută, în Staţiunea Mamaia, o serie de activităţi de informare antidrog cu privire la acordarea unor măsuri de prim-ajutor în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri.
La această acţiune au participat 48 de angajaţi ai cluburilor din Mamaia, respectiv barmani, ospătari, hostess, agenţi de securitate, manageri şi beach boy/girl. Cluburile au devenit locuri recunoscute drept zone de consum pentru stupefiante.
Echipa de specialişti a CRPECA Constanţa, compusă din formatori autorizaţi ANC şi medic specialist, a prezentat simptomele prin care se poate recunoaşte o persoană intoxicată cu droguri, semnele prezente în cazul supradozei şi recomandări pentru reducerea riscurilor. Se fac manevre concrete pe manechine.
De asemenea, personalul angajat în cluburi a fost instruit cu privire la acordarea de prim-ajutor în cazul persoanelor intoxicate cu droguri. Cursurile au avut loc în afara programului de lucru al angajaților din alimentația publică.
Acest gen de activităţi vor continua, având ca obiectiv informarea tuturor angajaţilor cluburilor din Staţiunea Mamaia, precum şi a celor implicaţi în evenimentele muzicale de amploare de pe litoralul românesc, în scopul dobândirii unor deprinderi pentru a putea interveni în cunoștință de cauză în anumite situaţii de criză cauzate de consumul de droguri.
Dacă va fi timp până la închiderea sezonului, specialiștii doresc să acopere tot litoralul cu aceste cursuri intensive antidrog.
În timpul acțiunii-școală în care i-au instruit pe barmanii-antidrog, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și consilere Antidrog - Constanța din cadrul Agenției Naționale Antidrog (ANA) au încercat să afle de la patronmii cluburuilor cum stau cu... aglomerația. Și asta pentru că numărul mare de petrecăreți înghesuiți într-un spațiu ce devine mult prea mic, în combinație cu o cantitate mare de alcool consumată poate genera un... coktail mortal. Iar dacă se consumă și stupefiante, situația este de-a dreptul explozivă.
”Organismul se supraîncălzește oricum de la consumul de alcool, dar dacă această stare se combină nefericit cu lipsa de aer cauzată de o aglomerație foarte mare, atunci se pot produce infarcturi, preinfarcturi sau chiar stopuri cardiace. De aceea, patronii de cluburi trebuie să ia în seamă și faptul că spațiile nu trebuie umplute la refuz”, ne-au explicat specialiști din rândul ofițerilor antidrog.
Citește și: Primarul din comuna unde slujește preotul Cristian Pomohaci, declarații uimitoare. Ce le făcea oamenilor