Război în Ucraina, ziua 367 | Aproape 1.900 de localități ucrainene sunt ocupate de ruși, după un an de război

 1 comentariu
Arhiva foto

Statul major al forțelor de apărare ale Ucrainei a transmis, sâmbătă, că armata a respins, în ultimele 24 de ore, 70 de atacuri inamice în direcțiile Kupiansk, Lîman, Bahmut, Avdiiv și Șakhtar. Tot astăzi, în apropierea orașului Mariupol s-au auzit mai multe explozii într-o zonă în care erau concentrate trupe ruse. Moscova a cucerit până acum, de la începutul invaziei, aproape 1.900 de localități, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Relatarea LIVETEXT Libertatea despre războiul din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 368.

19:5225-02-2023Zelenski: Aproape 1.900 de localități ucrainene sunt ocupate de ruși

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până sâmbătă, 25 februarie, trupele ruse au ocupat 1.877 de așezări ucrainene, transmite Unian.

Zelenski a subliniat că invadatorii lucrează constant pentru a crește numărul destinelor distruse.

19:1225-02-2023Șeful Wagner anunță că grupul a capturat un sat la nord de Bahmut

Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, a anunțat sâmbătă că luptătorii Wagner au capturat satul Yahidne, la nord de orașul Bahmut, estul ucrainean, transmite Reuters.

„La 25 februarie, ora 19:00, unitățile companiei militare private Wagner și-au asigurat controlul complet asupra localității Yahidne, la nord de Bahmut”, a transmis Prigojin, într-o înregistrare video.

În urmă cu o zi, Prigojin anunța că Wagner a preluat controlul asupra Berkhivka, un alt sat de la periferia Bahmut.

17:1025-02-2023Zelenski: Unitatea lumii libere va ajuta Ucraina să câștige războiul în 2023

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că unitatea Ucrainei, Germaniei și a întregii lumi libere va ajuta Ucraina să câștige războiul în 2023 și să protejeze securitatea Europei, transmite Kyiv Independent.

Declarațiilr lui Zelenski au fost făcute prin videoconferință la un eveniment organizat de biroul președintelui german privind solidaritatea cu Ucraina, la care au participat cancelarul german Olaf Scholz, precum și alți oficiali.

„Putem câștiga? Da, suntem capabili de asta. Uniți. Determinați. Și indestructibili. Suntem capabili să punem capăt agresiunii ruse din acest an”, a spus Zelenski.

„Trebuie să facem tot posibilul și imposibilul pentru a împiedica Rusia să transforme Ucraina, vecinii noștri și întreaga Europă în moloz”, a spus Zelenski.

17:0525-02-2023Pro-rușii susțin că armata Ucrainei bombardează Donețk

Presa de stat rusă, citând oficialii pro-ruși, a relatat că armata ucraineană a tras sâmbătă patru proiectile de calibru mare în orașul Donețk ocupat de ruși, transmite CNN.

Agenția de știri RIA Novosti a raportat că Ucraina a tras în direcția satului Tonenkoye, la periferia orașului de est. RIA a mai spus că au fost trase patru obuze cu un calibru de 155 de milimetri.

Agenția rusă a adăugat că Statele Unite au furnizat Ucrainei obuziere M777 cu rază lungă de acțiune, iar trupele ucrainene „le folosesc în mod activ” pentru a bombarda orașele autoproclamatelor republici populare Donețk și Luhansk.

16:1725-02-2023Rusia a oprit livrările de petrol către Polonia

Moscova a oprit livrările de petrol către Polonia prin conducta Drujba, a anunțat sâmbătă Daniel Obajtek, directorul executiv al rafinăriei poloneze PKN Orlen, relatează Reuters.

„Asigurăm efectiv aprovizionarea. Rusia a oprit livrările către Polonia, decizie pentru care suntem pregătiți. Doar 10% din petrolul nostru a venit din Rusia și îl vom înlocui cu petrol din alte surse”, a precizat Obajtek pe Twitter.

16:1025-02-2023Alertă de raid aerian în toate regiunile Ucrainei

Sirenele de raid aerian au răsunat în toată Ucraina sâmbătă după-amiază, pentru a doua oara într-o singură zi, anunță Pravda. Anterior, sâmbătă dimineață o alertă aeriană a durat 30 de minute în toată Ucraina.

15:1925-02-2023Cel puțin 461 de copii au murit în Ucraina de la începutul războiului

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat sâmbătă că atacurile Rusiei în Ucraina au ucis cel puțin 461 de copii și au rănit alți 927 de la începutul războiului, transmite Kyiv Independent.

De asemenea, 349 de copii sunt considerați dispăruți, a informat Parchetul General, citând Poliția Națională. Deși numărul copiilor uciși nu s-a schimbat din jurul datei de 19 februarie, numărul copiilor răniți de atacurile rusești a crescut, notează sursa citată.

15:1525-02-2023Macron apreciază „inițiativa de pace” a Chinei cu privire la războiul din Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că planul de pace al Chinei privind războiu în Ucraina este un „lucru bun”, transmite The Guardian.

Macron a anunțat, de asemenea, că va vizita China la începutul lunii aprilie, parțial pentru a solicita ajutorul Beijingului pentru a pune capăt războiului.

„China trebuie să ne ajute să punem presiune asupra Rusiei, astfel încât să nu folosească niciodată arme chimice sau nucleare și că oprește această agresiune”, a transmis Macron.

14:5025-02-2023Putin și Lukașenko au purtat o discuție „lungă” la un an de la invadarea Ucrainei

Președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko a declarat, sâmbătă, că a purtat o „lungă discuție” cu omologul său rus, Vladimir Putin, în ziua în care s-a împlinit un an de la invazia din Ucraina.

„Vă spun un secret, ieri seară (n.r. - vineri seară) am avut o discuție lungă cu Putin pe diverse subiecte. Ascultă, avem relații, Doamne ajută să fie mereu așa. Și după mine, așa o să fie", a precizat Aleksandr Lukașenko.

14:4325-02-2023Dmitri Medvedev: Fabricile de armament „fac faţă deplin” comenzilor sporite din partea statului

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a afirmat că fabricile din ţară lucrează non-stop pentru a răspunde creşterii exponenţiale a comenzilor de armament, el ironizând ideea că forţele ruse rămân fără rachete.

„Este amuzant să auzim fanteziile Kievului cum că „rachetele s-au epuizat” în Rusia sau „producţia s-a oprit”. Realitatea i-a convins de contrariul - încă nu îşi pot reveni din şoc. Nu doar că extindem producţia, dar şi introducem cele mai noi tehnologii, perfecţionându-le literalmente „din mers””, a declarat Dmitri Medvedev.

Fabricile industriei de apărare fac faţă deplin'comenzilor sporite din partea statului. Apropo, am studiat de asemenea destul de bine armele inamicului care au fost luate ca trofee şi dezmembrate până la ultimul şurub în birourile noastre de proiectare militară. Am extras o mulţime de lucruri utile pentru noi - am întors experienţa inamicului spre avantajul nostru”, a afirmat Dmitri Medvedev.

13:0525-02-2023Peste 1.300 de persoane sunt date dispărute în regiunea Harkov de la începutul războiului

Volodimir Timoșko, șeful Departamentului Național de Poliție din regiunea Harkov, a anunțat, sâmbătă, că peste 1.300 de persoane sunt considerate dispărute în regiunea Harkov, după ce Rusia a declanșat invazia din Ucraina.

„Pe parcursul ultimului an, din 24 februarie 2022, au fost declarate dispărute 2.272 de persoane. Au fost găsite multe dintre acestea, dar 1.311 persoane sunt căutate în continuare. Dintre acestea, 741 sunt civili”, a spus Volodimir Timoșko.

Oficialul ucrainean a menționat că în fiecare zi cinci până la zece persoane sunt date dispărute în regiunea Harkov.

12:1025-02-2023Informații britanice: Rusia a rămas fără stocuri de drone iraniene

Ministerul Apărării al Marii Britanii consideră că Rusia și-a epuizat probabil stocul de drone iraniene, deoarece lansările acestora practic au încetat practic.

După 15 februarie 2023, nu au existat rapoarte privind utilizarea dronelor iraniene pe teritoriul Ucrainei.

Înainte de aceasta, forțele armate ucrainene au raportat doborarea a cel puțin 24 de UAV Shahed-136 între sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie; zeci de UAV-uri au fost distruse în primele zile ale anului.

„Lipsa de atacuri cu drone iraniene indică probabil că Rusia și-a epuizat stocul actual. Rusia va încerca probabil să reînnoiască stocul”, se arată în raport.

11:4025-02-2023Explozii la Mariupol

Petro Andriușchenko, consilier al primarului orașului Mariupol, a transmis, pe Telegram, că în apropierea orașului Mariupol s-au auzit sâmbătă mai multe explozii într-o zonă în care erau concentrate trupe ruse.

„Se raportează zgomotele exploziilor din raionul Mariupol de-a lungul liniei satului Yurivka (locul unei mari concentrații de trupe). Ne lămurim. Avem o alarmă aeriană care „zboară” către ocupanți”, a transmis Petro Andriușchenko.

De asemenea, în cartierul în districtul Novoselivți din Mariupol au fost confirmate, vineri noapte, mai multe explozii la un debozit rusesc de muniții. lovituri pe timp de noapte împotriva muniției militare rusești și a echipamentelor militare inamice.

10:3525-02-2023Cinci persoane au fost rănite în regiunea Donețk în bombardamentele rusești din ultimele 24 de ore

Șeful administrației militare regionale din Doneţk, Pavel Kirilenko a declarat că doi civili au fost răniți în Ceasov Iar, unul în Bahmut, și câte unul în Donețk și Konstantinovka.

Pavel Kirilenko a mai spus că este imposibil de estimat numărul victimelor din Mariupol și Volnovaha, care se află sub controlul rușilor.

10:2025-02-2023Alertă aeriană pe întreg teritoriul Ucrainei

O alertă de raid aerian a fost dată în toată Ucraina timp de 30 de minute, în dimineața zilei de sâmbătă.

Autoritățile ucrainene și-au îndeamnat cetățenii să meargă în adăposturi, fiind vorba despre o amenințare cu rachete pentru întreg teritoriul.

09:2525-02-2023Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 147.470 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 650 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 3.375 de tancuri, 6.609 blindate, 2.373 de sisteme de artilerie, 299 de avioane, 288 de elicoptere și 873 de rachete de croazieră.

09:0525-02-2023Joe Biden: Ucraina nu are nevoie acum de F-16

Președintele american Joe Biden a exclus posibilitatea ca SUA să livreze Ucrainei, în acest moment, avioane de luptă F-16.

„Nu, Ucraina nu are nevoie de F-16 acum. în opinia experților noștri militari, nu există motive care să se justifice necesitatea furnizării F-16 acum. Deocamdată, o exclud”, a transmis Joe Biden.

Întrebat dacă asta înseamnă „niciodată”, președintele SUA a precizat că nu poate spune exact de ce va avea nevoie apărarea ucraineană în viitor.

08:1525-02-2023Ucrainenii au respins 70 de atacuri ale rușilor pe cinci direcții, în ultima zi

Statul major al forțelor de apărare ale Ucrainei a transmis, sâmbătă, într-un comunicat, că, în ultima zi, apărătorii ucraineni au respins 70 de atacuri inamice în direcțiile Kupian, Lîman, Bahmut, Avdiiv și Șakhtar.

„Eforturile principale ale inamicului continuă să se concentreze pe efectuarea de operațiuni ofensive în direcțiile Kupian, Lîman, Bahmut, Avdiiv și Șakhtar. Ziua trecută, apărătorii noștri au respins aproximativ 70 de atacuri inamice în direcțiile indicate”, se arată în comunicat.

07:5025-02-2023Zelenski respinge ideea de a negocia cu Putin. „Nu accept”

Volodimir Zelenski a fost întrebat vineri dacă s-ar alătura unor negocieri mediate de Turcia, în caz că şi liderul rus Vladimir Putin s-ar aşeza la masa negocierilor, iar președintele ucrainean a fost categoric.

„Nu accept. Erdogan (n.r. - președintele turc) cunoaşte punctul meu de vedere. Putoin nu mai este acelaşi om. Nu mai ai cu cine să vorbeşti”, a spus Volodimir Zelenski.

„Am discutat despre acest lucru înainte de război. I-am spus (n.r. - lui Erdogan) să îl aducă pe Putin la masa negocierilor: „Putem să facem asta, vă rog? Trebuie să evităm un război la scară largă'”. Dar Erdogan nu a putut să facă asta. Nu numai el, dar nu a putut nici alţii să o facă. Şi acum crede că poate? Acum nu mai putem noi", a precizat Volodimir Zelenski.

23:1724-02-2023Trudeau: Canada va trimite Ucrainei încă patru tancuri Leopard 2

Canada va impune noi sancțiuni împotriva Rusiei și va trimite Ucrainei încă patru tancuri Leopard 2, a declarat vineri premierul Justin Trudeau, la un an de când a început invazia Rusiei în Ucraina.

Noile sancțiuni vor viza 129 de persoane și 63 de entități, inclusiv vicepremieri ruși și alți oficiali de la Moscova, le-a spus Trudeau reporterilor, la Toronto, potrivit Al Jazeera.

23:1424-02-2023Stoltenberg: China nu are credibilitatea pentru a propune încetarea focului în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă că Beijingul nu are suficientă credibilitate pentru a propune o încetare a focului în Ucraina, scrie Al Jazeera.

China nu este imparțială, a susținut Stoltenberg, subliniind că aceasta a semnat un acord cu Rusia cu doar câteva zile înainte de invadarea Ucrainei, în urmă cu un an.

"China nu are prea multă credibilitate pentru că nu a fost capabilă să condamne invadarea ilegală a Ucrainei", a spus el.

23:1124-02-2023Banca Mondială anunță o finanțare suplimentară de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

Banca Mondială a anunțat o finanțare suplimentară de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, menită să sprijine serviciile esențiale și funcțiile guvernamentale de bază, scrie Al Jazeera.

Până în prezent, acest creditor pentru dezvoltare a mobilizat peste 20,6 miliarde de dolari în cadrul finanțării de urgență pentru Ucraina.

"La un an de la invazia Rusiei în Ucraina, lumea continuă să fie martoră la distrugerile îngrozitoare provocate țării și poporului său", a declarat președintele Băncii Mondiale, David Malpass, într-un comunicat.

23:0824-02-2023Blinken: Cel mai nou pachet de ajutor american pentru Ucraina totalizează 10 miliarde de dolari

Administrația președintelui Joe Biden oferă Ucrainei un nou ajutor în valoare de 10 miliarde de dolari, inclusiv sprijin bugetar pentru guvernul de la Kiev și ajutor pentru ucrainenii care suferă de pe urma efectelor atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice, a anunțat vineri secretarul american de stat Antony Blinken, potrivit CNN.

„Săptămâna aceasta, ca urmare a sprijinului bipartizan din Congres, Statele Unite au început să plătească 9,9 miliarde de dolari în sprijin bugetar suplimentar pentru Guvernul Ucrainei", a declarat Blinken, într-un comunicat.

Blinken a precizat că finanțarea este "crucială pentru Ucraina în timp ce se apără împotriva Rusiei” și că aceasta reprezintă o asigurare că guvernul ucrainean “poate continua să răspundă nevoilor fundamentale ale cetățenilor săi, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală, educația și serviciile de urgență".

Blinken a mai afirmat că asistența continuă a SUA a "ajutat la mobilizarea" altor țări - inclusiv Canada, Japonia, Marea Britanie și cele din cadrul Uniunii Europene - pentru a oferi asistență economică Ucrainei.

23:0324-02-2023Peste 9 milioane de refugiați ucraineni au trecut în Polonia după începutul războiului

Peste 9 milioane de refugiați ucraineni - majoritatea femei și copii - au trecut în Polonia, potrivit generalului consular polonez Adrian Kubicki, care a declarat pentru CNN că unii au decis să se întoarcă în Ucraina, alții au revenit în Polonia după ce s-au întors în țara lor, iar alții au plecat în alte țări.

Kubicki a spus că Polonia a demonstrat un nou model de asistență pentru refugiați, deoarece nu a plasat niciodată în tabere de refugiați persoanele care își părăsesc patria. În schimb, aceștia primesc un PESEL, care este echivalentul numărului american de asistență socială, astfel încât să poată primi resurse similare cu cele disponibile pentru cetățenii polonezi.

De asemenea, refugiații ucraineni au acces la educație gratuită pentru copiii lor și la locuri de muncă legale. Persoanele cu dizabilități primesc o diurnă.

„Le vom oferi atât timp cât va fi nevoie", a spus el, precizând că nu există o dată de expirare stabilită pentru această prevedere.

Polonia este, de asemenea, centrul mai multor organizații non-profit care doresc să îi ajute refugiații ucraineni să fugă în Polonia sau să se mute în alte țări, a adăugat el.

22:5424-02-2023Zelenski: Întrebarea despre familie - „cea mai grea”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mărturisit că o întrebare personală despre modul în care el și familia sa fac față realității războiului, adresată în cadrul conferinței de vineri, 24 februarie, a fost "cea mai grea" dintre toate întrebările care i-au fost puse în timpul respectivului eveniment, relatează CNN.

Întrebarea despre familia lui a fost ultima întrebare adresată lui Zelenski în cadrul conferinței de presă pe care liderul de la Kiev a susținut-o cu ocazia împlinirii unui an de la debutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

"Ultima întrebare este cea mai grea", a spus el. "Îi iubesc, bineînțeles. Îmi iubesc soția, copiii, ei sunt oamenii cei mai importanți pentru mine", a precizat președintele ucrainean.

22:3024-02-2023Macron i-a spus lui Erdogan că trebuie „crescută izolarea Rusiei”

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus vineri omologului său turc Recep Tayyip Erdogan că trebuie "crescute izolarea Rusiei și presiunea" asupra Moscovei, pentru ca ea "să renunţe la agresiunea" împotriva Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee, citat de AFP.

"Şeful statului (francez) a subliniat miza de a contracara orice ocolire a sancţiunilor puse în aplicare", a adăugat preşedinţia franceză, după o convorbire telefonică între cei doi lideri, vineri, când s-a împlinit un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

De asemenea, Macron a apreciat că "prioritatea trebuie să fie intensificarea sprijinului pentru Ucraina, pentru a-i permite să învingă" Moscova, scrie Agerpres.

Preşedinţii Macron şi Erdogan "şi-au reiterat ataşamentul ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei" şi "au discutat despre acţiuni utile pe care le pot întreprinde în avantajul populaţiei civile şi pentru restabilirea păcii, care să se efectueze cu deplin respect pentru drepturile legitime ale Ucrainei", potrivit Palatului Elysee.

Şeful statului francez susţine de la începutul războiului că discută în continuare cu Rusia şi se gândeşte la condiţiile unei viitoare negocieri între Moscova şi Kiev. Liderul turc, a cărui ţară este membră NATO dar menţine legături cu Rusia, încearcă de asemenea să joace un rol de mediator.

22:2224-02-2023Cel puțin 487 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul războiului

De când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina, cel puțin 487 de copii au fost uciși și alți 954 de copii au fost răniți, utilizarea armelor explozive provocând cele mai multe victime, potrivit Fondului Internațional al Națiunilor Unite pentru Urgențe ale Copiilor (UNICEF), relatează CNN.

Aceste cifre reprezintă o subestimare flagrantă, a declarat James Elder, purtător de cuvânt al agenției ONU, adăugând că cifrele reale sunt mult mai mari.

Războiul i-a împins pe copii în sărăcie, i-a supus la mari traume și i-a privat de educație, a declarat Elder, pentru postul american de televiziune.

Elder a vorbit despre elevii care studiază în buncăre în timp ce se adăpostesc de posibilele atacuri.

Cu toate acestea, "cele mai multe buncăre școlare nu-i pot găzdui pe totți elevii înscriși la școala respectivă, astfel că mulți copii trebuie să facă în continuare cursuri online", ceea ce este dificil, având în vedere că starea de conflict a făcut ca alimentarea cu energie electrică și serviciile de internet să fie nesigure, a spus Elder. "Buncărele sunt practic subsoluri sau ceva sub pământ. Ele oferă protecție împotriva artileriei, dar acolo este rece și dificil", a adăugat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    savicevici2023 26.02.2023, 02:02

    Rușii au lansat o ofensivă puternică în zona orașului Bahmut. În cursul dimineții au fost difuzate imagini care arătau circa 1500 de tancuri care avansau pe trei coloane in această direcție. Ucraineni au distrus imediat barajul de la Bahmut pentru a împiedica avansarea acestor trupe. În jurul Bahmutului rușii au cucerit trei sate.

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!