Relatarea LIVETEXT Libertatea cu a 401-a zi a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 401.
Rușii bombardează regiunea Harkov
Guvernatorul Oleh Syniehubov a raportat că regiunea Harkov, inclusiv capitala regională, este bombardată de ruși din regiunea rusă Belgorod, potrivity The Kyiv Independent.
Cel puțin șase explozii au fost raportate în oraș. Informațiile despre victime și distrugeri sunt în curs de actualizare.
45 de state, inclusiv SUA, vor investiga încălcările de drepturi ale omului comise de Rusia în timpul războiului
Statele Unite și alte 44 de țări din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au invocat joi un mecanism special pentru a investiga presupusele încălcări ale drepturilor omului de către Rusia în timpul războiului din Ucraina, potrivit CNN.
Investigațiile se referă în special la „transferul forțat și deportarea copiilor de către Federația Rusă”.
Potrivit SUA și mai multor guverne europene, administrația președintelui rus Vladimir Putin a deportat cu forța mii de copii ucraineni în Rusia, adesea într-o rețea de zeci de tabere unde minorii erau supuși la reeducare politică.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis la începutul acestei luni mandate de arestare pentru Putin și un alt oficial rus în legătură cu deportările forțate raportate.
În declarație se menționează că rapoartele recente ale misiunilor independente de experți ale OSCE au confirmat îngrijorările comune ale grupului cu privire la „încălcările dreptului umanitar internațional în Ucraina de către Rusia și, în special, rapoartele credibile privind transferul forțat și deportarea civililor ucraineni, inclusiv a copiilor neînsoțiți”.
„Unele dintre încălcări pot constitui crime împotriva umanității sau crime de război”, se arată în declarație.
Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a salutat demersul, afirmând într-un tweet: „Avem nevoie de acțiuni comune hotărâte pentru a pune capăt acestei practici genocidare, pentru a întoarce copiii înapoi în Ucraina și pentru a ne asigura că autorii sunt trași la răspundere.”
OSCE nu are autoritatea de a pedepsi legal Rusia dacă găsește dovezi de crime de război și crime împotriva umanității, dar constatările organizației pot fi transmise altor organisme care o fac.
Atât Rusia, cât și Ucraina sunt membre ale OSCE, care numără 57 de națiuni.
Pentagon: SUA au antrenat peste 7.000 de soldați ucraineni de la începutul invaziei Rusiei
Peste 7.000 de soldați ucraineni au fost instruiți de forțele americane de la începutul invaziei rusești de anul trecut, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, potrivit CNN.
Săptămâna aceasta, 65 de ucraineni care se antrenau pe sistemul de apărare antiaeriană Patriot la Fort Sill, Oklahoma, s-au întors în Europa după ce au finalizat acest antrenament.
De asemenea, Ryder a mai spus că peste 4.000 de soldați ucraineni vor fi finalizat antrenamentul cu arme combinate în Germania la sfârșitul acestei luni, inclusiv două brigăzi – una echipată cu vehicule de luptă Bradley și cealaltă cu vehicule Stryker.
„În prezent, în zonele de antrenament cu arme combinate suplimentare sunt în curs de desfășurare la Grafenwoehr și Hohenfels, în Germania, cu două batalioane de infanterie motorizată formate din 1.200 de membri ai Forțelor Armate ucrainene”, a declarat Ryder.
Statul Major General: Aproape 50 de atacuri ale rușilor, respinse de forțele ucrainene
Armata ucraineană a respins 47 de atacuri rusești pe 30 martie, a scris Statul Major General al forțelor armate ucrainene în informarea sa de seară, potrivit The Kyiv Independent.
Potrivit Statului Major General, forțele rusești se concentrează pe desfășurarea de ofensive spre Lîman, Bahmut, Avdiivka și Marinka în regiunea Donețk. Bilohorivka, Bahmut, Avdiivka, Marinka și împrejurimile lor rămân epicentrul luptelor.
În ultimele 24 de ore, Rusia a lansat o rachetă, trei lovituri aeriene și cinci atacuri MLRS împotriva Ucrainei.
Forțele aeriene ucrainene au efectuat șase lovituri împotriva pozițiilor rusești, potrivit informării.
Vladimir Putin a semnat un decret pentru a chema 147.000 de cetățeni ruși la serviciul militar obligatoriu
Vladimir Putin a semnat decretul joi, în cadrul campaniei de recrutare de primăvară a țării, a anunțat presa rusă de stat, potrivit The Guardian.
Liderul rus a semnat ultima dată o campanie de recrutare de rutină în septembrie, chemând 120.000 de cetățeni la serviciul militar obligatoriu, a precizat agenția de presă de stat Tass.
La acea vreme, Ministerul rus al Apărării a fost citat spunând că recrutarea de toamnă „nu are nicio legătură cu operațiunea specială”, termenul oficial folosit de Rusia pentru campania sa militară din Ucraina.
Toți bărbații din Rusia sunt obligați să facă un an de serviciu militar între 18 și 27 de ani, sau o pregătire echivalentă în timpul studiilor superioare.
SUA spun că dețin informații potrivit cărora Rusia încearcă să cumpere muniție din Coreea de Nord
SUA au noi informații potrivit cărora Rusia caută în mod activ să achiziționeze muniții suplimentare din Coreea de Nord, a declarat Casa Albă, potrivit The Guardian.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat în fața reporterilor că Rusia încearcă să trimită o delegație în Coreea de Nord, oferind alimente în schimbul armelor.
Washingtonul era îngrijorat Phenianul va oferi ajutorul, a spus el.
SUA, profund îngrijorate de arestarea jurnalistului american, acuza de spionaj de către ruși
Statele Unite sunt „profund îngrijorate de detenția unui jurnalist cetățean american, despre care se vorbește pe larg în Rusia”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, în urma arestării reporterului Evan Gershkovich de la Wall Street Journal, potrivit The Guardian.
Oficialii americani au fost în contact cu Wall Street Journal, a declarat Blinken într-o declarație care nu l-a numit direct pe Gershkovich.
„În termenii cei mai fermi posibil, condamnăm încercările continue ale Kremlinului de a intimida, reprima și pedepsi jurnaliștii și vocile societății civile.”, a adăugat Blinken.
Casa Albă a confirmat că Departamentul de Stat al SUA „a fost în contact direct” cu guvernul rus în legătură cu detenția lui Gershkovici, „inclusiv că a lucrat în mod activ pentru a asigura accesul consular” pentru acesta.
Administrația Biden a luat legătura cu familia sa și cu angajatorul său, a precizat Casa Albă într-un comunicat.
Casa Albă a adăugat:
„Cetățenii americani care locuiesc sau călătoresc în Rusia ar trebui să plece imediat, după cum continuă să recomande Departamentul de Stat.”
Oficial: O evacuare obligatorie a familiilor cu copii din Avdiivka va fi făcută săptămâna viitoare
Vitalii Barabash, șeful administrației militare a orașului Avdiivka, a declarat joi că runele familii cu copii refuză să plece din oraș, deși acesta este distrus în proporție de 80%, potrivit The Kyiv Independent.
În orașul din regiunea Donețk mai locuiesc încă 2.000 de persoane, dintre care cel puțin șase sunt copii. Aceasta este o scădere semnificativă față de cei aproximativ 50 de copii care se aflau acolo în urmă cu trei săptămâni, a spus Barabash.
Potrivit lui Barabash, familiile cu copii sunt evacuate zilnic. Cu toate acestea, unele refuză să plece.
„Dacă părinții se comportă iresponsabil și își pun copiii în pericol de moarte, pur și simplu nu mai este loc de discuții, deși aș prefera să evit să ajungem în acest punct”, a declarat Barabash.
Ministerul Reintegrării a raportat la 7 martie că Guvernul a aprobat evacuarea obligatorie a familiilor cu copii din zonele de luptă activă.
Ministerul consideră că administrațiile regiunilor și oficialii militari sunt responsabili atât pentru realizarea unei înțelegeri, cât și pentru punerea în aplicare a politicii.
Copiii care sunt evacuați din zonele active de luptă trebuie să fie însoțiți de un părinte sau de un tutore legal, a precizat ministerul. În plus, părinții nu au voie să refuze.
Având în vedere întețirea luptelor din Avdiivka și din jurul acesteia, oficialii ucraineni avertizează că orașul ar putea deveni „un al doilea Bahmut”.
Macedonia a aprobat transferul unor elicoptere de luptă către armata Ucrainei
Guvernul Macedoniei de Nord a aprobat transferul de elicoptere de luptă către Ucraina, a anunțat, joi, pyblicația locală Fokus, potrivit The Kyiv Independent.
Anunțul guvernamental nu specifică nici numărul, nici tipul de elicoptere.
Cu toate acestea, la 26 martie, ministrul macedonean al apărării din Macedonia de Nord, Slavjanka Petrovska, a evocat posibilitatea transferului a 12 elicoptere Mi-24 către Ucraina.
Potrivit lui Petrovska, decizia nu ar afecta pregătirea de luptă a armatei Mcedoniei de Nord, deoarece „echipamentul se află deja la sfârșitul perioadei de utilizare, conform planurilor noastre de modernizare”, citată de presă.
„Toate echipamentele care au fost donate până acum au legătură cu cererea autorităților ucrainene, care sunt capabile să le folosească, dar și să le întrețină”, a adăugat Petrovska.
Miercuri, ministrul croat al Apărării, Mario Banožić, și-a exprimat speranța, în cadrul unui briefing de presă, că țara sa va furniza elicoptere Mi-8 Ucrainei „în viitorul apropiat”.
Oficial ucrainean: Avdiivka, distrus în proporţie de 80%
Peste 80% din fondul locativ din Avdiivka, oraşul din estul Ucrainei pe care forţele de asalt ruse încearcă să îl cucerească, a fost distrus, a declarat joi şeful administraţiei militare a oraşului, Vitali Barabaş, pentru agenţia de presă Interfax-Ukraina.
„Infrastructura este complet distrusă şi nimic nu funcţionează”, a afirmat Barabaş, potrivit căruia „nu a mai rămas nicio clădire în picioare, iar fondul de locuinţe -care înainte de război era format din 149 de blocuri cu mai multe etaje şi aproximativ 4.000 de case particulare – este distrus în proporţie de 80%”.
Lavrov va prezida în aprilie o reuniune a ONU la New York
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va prezida la New York o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în aprilie, lună în care Rusia va deţine preşedinţia rotativă a organului executiv al Naţiunilor Unite, relatează AFP.
„Un alt eveniment-cheie al preşedinţiei ruse va fi dezbaterea publică de înalt nivel a Consiliului (de Securitate) despre Un multilateralism eficient prin apărarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Această reuniune va fi prezidată de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov”, a declarat presei purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova.
Anterior joi, Ucraina a calificat viitoarea preşedinţie a Consiliului de Securitate al ONU drept o „glumă proastă”.
Kiev: 30% din teritoriul ucrainean e contaminat cu explozibili şi mine
Aproximativ 30% din teritoriul ucrainean este contaminat cu explozibili şi mine, a declarat joi ministrul adjunct de Interne de la Kiev, Bogdan Drapyatyi, care a anunţat totodată că guvernul lucrează la crearea unui centru specializat de găsire şi dezactivare a minelor, transmite EFE.
„În prezent, aproximativ 30% din teritoriul statului nostru este contaminat cu obiecte explozive, ceea ce echivalează cu 174.000 de kilometri pătraţi”, a spus viceministrul, într-o intervenţie la TV.
Drapyatyi a explicat că specialişti din diferite structuri ale Ministerului de Interne acţionează pentru a demina toate suprafeţele afectate aflate sub controlul Kievului. Lucrările de eliminare a minelor şi a altor dispozitive explozive, a adăugat oficialul, se concentrează pe acele teritorii eliberate de Ucraina după ce au fost ocupate de Rusia.
Parlamentul rus spune că noii recruți nu vor fi trimiși să lupte „în noile regiuni”
Noii recruți ruși care vor fi încorporați în cadrul serviciului militar obligatoriu în aprilie nu vor fi trimiși în „noile regiuni” anexate de la Ucraina, a afirmat joi Andrei Kartapalov, șeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, pentru agenția rusă TASS.
„Bineînțeles, că nu vor fi trimiși. În general, în noile regiuni nu vor exista recruți sub nicio formă. Cel puțin deocamdată”, a spus Kartapalov, întrebat dacă tinerii care urmează să fie chemați la serviciul militar vor fi trimiși în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie sau Herson.
Șeful AIEA: Centrala nucleară Zaporojie „nu poate fi protejată”
Șeful agenției ONU pentru energie atomică, Rafael Mariano Grossi, a vizitat miercuri centrala nucleară Zaporojie și a declarat că a avut loc o creștere semnificativă a numărului de trupe în regiunea centralei și că aceasta nu mai poate fi protejată, relatează Sky News.
Aceasta a fost a doua vizită a lui Grossi la Zaporojie de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie anul trecut, scopul său fiind acela de a „evalua la fața locului situația gravă a siguranței și securității nucleare de la instalația respectivă”, a declarat AIEA.
Agenția a avut o echipă de experți în interiorul centralei din septembrie anul trecut, dar Grossi a descris situația ca fiind „încă precară”.
„Este evident că activitatea militară este în creștere în toată această regiune. Așa că centrala nu poate fi protejată”, a declarat el.
Un jurnalist american de la Wall Street Journal a fost arestat în Rusia și acuzat de spionaj
Dat dispărut miercuri la Ekaterinburg, jurnalistul Evan Gershkovich, corespondentul The Wall Street Journal și cetățean american, a fost arestat de FSB, relatează canalul de Telegram Baza și cotidianul rus Kommersant.
Potrivit serviciului rus de informații, americanul, „la instrucțiunile Statelor Unite, a colectat informații despre una dintre întreprinderile complexului militar-industrial rus, care constituie un secret de stat”. Pe numele lui a fost deschis un dosar de spionaj. În același comunicat, FSB susține că „activitățile ilegale” ale jurnalistului, care este cetățean american, au fost „suprimate” cu succes.
Mai multe detalii: Un jurnalist american de la Wall Street Journal a fost arestat în Rusia și acuzat de spionaj
Trupele ruse au bombardat regiunea Herson de 45 de ori într-o zi
Trupele ruse au efectuat 45 de bombardamente în regiunea Herson în ultima zi, 29 martie, a anunțat Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare regionale, pe Telegram.
Potrivit acestuia, în ultima zi, rușii au efectuat 45 de borbardamente, trăgând 216 obuze. Regiunea Herson a fost sub focul aeronavelor rusești, „Gradiv” și artileriei.
„Din păcate, există victime în rândul populației civile – o persoană a murit, una a fost rănită”, a menționat Prokudin.
El a mai adăugat că alte 90 de persoane au fost evacuate de pe teritoriul regiunii Herson.
Rusia vrea să recruteze încă 400.000 de persoane
Ministerul Regatului Unit al Apărării relatează, citând mass-media rusă, că autoritățile de la Moscova se pregătesc să lanseze o campanie de recrutare majoră care vizează atragerea a 400.000 de noi soldați pentru a lupta în Ucraina.
Rusia prezintă această campanie ca un apel pentru personal voluntar, profesionist, nu ca o nouă mobilizare obligatorie. „Există o posibilitate reală ca, în practică, această distincție să fie estompată și ca autoritățile regionale să încerce să-și îndeplinească sarcinile de recrutare forțând bărbați să se alăture armatei”, spune analiza ofițerilor britanici de informații.
Potrivit analizei, autoritățile ruse au ales probabil așa-numitul „model de voluntariat” pentru a rezolva problema penuriei de personal, pentru a minimiza disidența internă. Este puțin probabil ca campania să atragă 400.000 de voluntari reali, susțin oficialii britanici.
Rușii se confruntă cu pierderi grele în Bahmut, spune comandantul armatei SUA
Grupul de mercenari Wagner „se confruntă cu pierderi grele în zona Bahmut”, a declarat miercuri șeful statelor majore ale armatei americane, generalul Mark Milley, în fața parlamentarilor americani. El a descris bătălia pentru cucerirea orașului drept un „măcel” pentru ruși.
Aproximativ 6.000 de mercenari Wagner și alți 20.000-30.000 de recruți iau parte la luptele pentru orașul din regiunea Donețk.
„Acum, ei (nr. mercenarii) luptă mai ales în Bahmut. Sunt vreo 6.000 de mercenari adevărați și poate încă 20 sau 30.000 de recruți, mulți dintre ei au ieșit din închisori. Ei suferă pierderi grele în zona Bahmut. Ucrainenii provoacă acestor tipi multe morți și distrugeri”, a continuat Milley.
Între timp, șeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a spus într-un mesaj audio miercuri că bătălia pentru oraș „a distrus deja practic armata ucraineană”, dar a adăugat că trupele sale „au fost și ele destul de afectate”.
Casa Albă afirmă că nu a văzut încălcări flagrante ale modului în care Ucraina folosește armamentul american
Casa Albă nu vede nicio dovadă care să indice utilizarea necorespunzătoare de către Ucraina a ajutorului militar oferit de Statele Unite, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, citat de Ukrinform.
„Dacă vorbim despre utilizarea ajutorului militar oferit Ucrainei, atunci nu am văzut nicio dovadă a vreunei încălcări flagrante”, a spus Kirby.
Kirby a mai spus că Ucraina împărtășește îngrijorarea SUA cu privire la asigurarea unei responsabilități adecvate și a transparenței în utilizarea echipamentelor americane.
„Cu toții ne dorim cât mai multă supraveghere și responsabilitate. Echipamentele și sistemele achiziționate din fondurile contribuabililor vin în Ucraina, dar acesta este război. În timpul unei bătălii, este imposibil să prezici perfect mișcarea fiecărei unități pe care un soldat o ia cu el în luptă”, a adăugat Kirby.
Ucraina admite că forțele ruse înregistrează progrese în orașul Bahmut
Forțele ruse au avut un oarecare succes pe frontul de lângă orașul Bahmut, au declarat oficialii militari ucraineni miercuri seară, adăugând că luptătorii lor încă rezistă într-o luptă care durează de câteva luni.
Orașul minier Bahmut și împrejurimile din regiunea industrială Donețk a fost în centrul luptelor pentru o mare parte a invaziei de 13 luni a Rusiei. Niciuna dintre părți nu are încă controlul deplin, cu pierderi grele suferite de ambele.
„Forțele inamice au avut un grad de succes în acțiunile lor menite să asalteze orașul Bahmut”, a anunțat Statul Major al Forțelor Armate ucrainene. „Apărătorii noștri controlează orașul și resping numeroase atacuri inamice”.
Oficialii ruși spun că forțele lor încă cuceresc teren în luptele stradă cu stradă din interiorul orașului Bahmut.
Ben Wallace: Rusia a înregistrat peste 220.000 de victime
Peste 220.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți de la începutul războiului în Ucraina, a declarat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, pentru Sky News, citând serviciile de informații americane, relatează The Kyiv Independent.
„Forțele ruse au câteva probleme sistemice cu adevărat semnificative și profunde în acest moment în eforturile lor. Cele mai recente evaluări americane pe care le-am văzut acum dau peste 220.0000 de morți sau răniți”, a declarat Wallace, citat de Sky News.
Wallace a adăugat că armata rusă nu face „aproape niciun fel de progres”.
Statul Major General al forțelor armate ucrainene a raportat miercuri că Rusia a pierdut aproximativ 172.340 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei.
Germania va acorda un ajutor militar suplimentar de 12 miliarde de euro Ucrainei
Germania a aprobat acordarea unui ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în valoare de 12 miliarde de euro, transmite The Kyiv Independent, care preia Reuters.
Pachetul de ajutor cuprinde 3,2 miliarde de euro care vor fi distribuite în 2023, precum și linii de credit în valoare de 8,8 miliarde de euro care vor fi alocate între 2024 și 2032.
De asemenea, Germania a preluat conducerea „coaliției tancurilor” pentru a furniza Ucrainei arme grele.
Germania a trimis, de asemenea, aproximativ 40 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder.
Înalt oficial militar american: Aproximativ 6.000 de luptători Wagner se află în Bahmut
Președintele Statului Major General american, Mark Milley, a declarat, miercuri, că aproximativ 6.000 de mercenari ai grupului Wagner luptă în orașul Bahmut, din estul Ucrainei.
„Ei desfășoară operațiuni de luptă chiar acum, în principal în Bahmut. Probabil că sunt aproximativ 6.000 de mercenari și poate încă 20-30.000 de recruți pe care îi primesc ca sprijin, dintre care mulți provin din închisori. Și suferă un număr enorm de victime în zona Bahmut; ucrainenii le provoacă mari distrugeri acestor tipi”, a declarat Mark Milley.
Președintele Poloniei: Rusia va merge mai departe dacă nu e oprită
Președintele polonez Andrzej Duda a asigurat, miercuri, încă o dată că țara sa sprijină Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii Federației Ruse, informează Ukrinform.
„Ucraina nu a fost niciodată și nu va fi niciodată singură în lupta sa, pentru că ucrainenii luptă pentru noi toți. Dacă Rusia nu este oprită, este gata să meargă mai departe”, a subliniat Andrzej Duda.
Președintele polonez a menționat că așa-numita criză a migrației de la granița de est a Poloniei din 2021 a fost un preludiu al agresiunii neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.
„Războiul rus a arătat adevărata față a regimului lui Putin – cruzime și brutalitate față de populația civilă a Ucrainei, o încercare de a distruge o întreagă națiune. Polonia va continua să sprijine Ucraina pentru a opri acest imperialism rus. De asemenea, vom continua să sprijinim Belarusul democratic”, a subliniat Andrzej Duda.
Atac aerian asupra orașului Avdiivka
Andrii Yermak, șeful Biroului președintelui ucrainean, a anunțat că rușii au efectuat, miercuri, un atac aerian asupra orașului Avdiivka.
„Rușii au efectuat un atac aerian asupra orașului Avdiivka. Au lovit o grădiniță cu o rachetă. Din fericire, nu au fost victime. O clădire mare de peste drum a fost avariată”, a transmis Andrii Yermak.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/4985fc8-avdiivka-udar-29-03-2023-1-ermak-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d811339d08924557d25a08e98729ed13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/profimedia-0765273817.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imagini-din-apartamentul-in-care-gina-pistol-si-smiley-locuiesc-cu-chirie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-confirma-libertatea--dan-motreanu-daca-psd-va-provoca-o-criza-guvernamentala-nu-mai-suntem-in-coalitie-cu-ei-e1776438653725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/simfonia-lalelelor-08-foto-denis-grigorescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reclame-online-influenceri-shutterstock1940651206-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Jumbo 30.03.2023, 13:57
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență
floris 30.03.2023, 18:18
Pe neobositul rus "Jumbo" l-as caracteriza ca fiind un ChatGPT cu IQ pus pe minus !!!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.