UPDATE 11.05 Călin Popescu Tăriceanu își păstrează funcția de președinte al Senatului. Tăriceanu a fost reales, cu 87 de voturi ”pentru”, în funcţia de preşedinte al Senatului, el fiind propunerea PSD şi ALDE şi singura nominalizare a partidelor pentru această funcţie.
UPDATE 16.40 Liviu Dragnea a declarat după anunțarea rezultatului oficial, că își dorește să fie nu doar colegi, ci parteneri, și o echipă care trage în direcția bunului public.
”Nu e cazul să formăm un partid mare și unic, ci fiecare partid să își audă vocea. Să lăsăm la o parte interesele mici, și să colaborăm cu luciditate națională pentru cauzele mari. Să păstram luptele politice pentru cauzele mici”, a spus noul președinte al Camerei Deputaților.
Liviu Dragnea mai spune că rolul noului Parlament este să facă ordine în legislație. ”Vom iniția un proces legislativ prin care Parlamentul să facă ordine în legislație, și să clarifice raportul dintre instituții”, afirmă Liviu Dragnea.
UPDATE 16.30 Liviu Dragnea este noul președinte al Camerei Deputaților. El a primit majoritatea voturilor colegilor deputați. Din totalul de 327 de deputați, au fost prezenți 317. Au votat ”pentru”, 216 deputați și contra, 101 deputați.
Liviu Dragnea a fost singurul candidat pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, fiind propunerea PSD.
Dragnea: Mi s-a propus insistent să fiu președintele Camerei Deputaților
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Parlament, că i s-a propus insistent să fie preşedintele Camerei Deputaţilor şi probabil va accepta această funcţie.
”Mi s-a făcut insistent această propunere (de a fi preşedintele Camerei Deputaţilor – n.r.) de către colegii mei. Acum trebuie să decid eu, probabil că da. Dar vreau să mă gândesc foarte serios pentru că vreau să îmi dau seama care este poziţia din care eu să mă asigur că Guvernul şi Parlamentul duc la capăt un program de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre posibilitatea de a fi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Ulterior, în plenul noului Parlament, liderul grupului PSD a anunțat că propunerea PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților este Liviu Dragnea.