„Se poate vorbi de antisemitism intituţional. Citind acea plângere penală pe numele unui oficial, acuzat de înaltă trădare pentru că a avut întâlniri oficiale cu şefi de stat şi de Guvern din altă ţară, dincolo de faptul că e o abrodare KGBistă, ceauşistă, securistă, care ne duce cu gândul la agenturili străine, Israelul este tratat ca o putere străină cu care suntem în conflict., că aduce deservicii majore României, cei care au făcut plângerea dau dovadă de o mare iresponsabilitate”, a declarat Liviu Dragnea, duipă şedinţa Biroului Permanent al PSD.

Preşedintele PSD a adăugat că „vor utiliza toate căile legale, constituţionale, publice, sociale”, însă nu a vrut să spună concret la ce s-a referit.

„Asistăm la o încercare de a da jos un guvern şi de a prelua într-un mod nelegitim puterea din România, încercând să-i folosească pe unii procurori. Nu putem accepta asta, în condiţiile în care nu există nici măcar o fărâmă de adevăr a plângerii în sine. Încă sperăm că mai există undeva o fărâme de luciditate şi înţelepciune în această zonă. Nu este exclusă organizarea acestui miting. Dacă va fi cazul, nu vom face, dar asta ţine de evoluţia acestei situaţii”, a adăugat preşedintele PSD.

Plângerea depusă de Ludovic Orban, înregistrată la DIICOT și repartizată unui procuror, pentru începerea cercetărilor. Liderul PNL Ludovic Orban a sesizat Parchetul General, la data de 17 mai, în cazul Ambasadei din Israel, premierul Viorica Dăncilă și liderul PSD Liviu Dragnea fiind vizați pentru înaltă trădare și divulgarea de informații secrete.

În plângerea depusă, președintele PNL se referă la scandalul legat de semnarea Memorrandumului privind mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim.

Se cere, astfel, să se verifice circumstanțele semnării Memorandumului, din perspectiva a trei puncte: nerespectarea secretului de stat, adică divulgarea de informații nepublice, uzurparea de funcție oficială și refuzul de a furniza informații către președintele Klaus Iohannis.


Citeşte şi: Cioloș, atac dur la adresa Guvernului, în scandalul suspendării Pilonului II de pensii: ”Iresponsabililor, nu mai cheltuiți ce nu aveți, nu vă mai jucați cu banii cetățenilor!”


 

Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
PARTENERI - GSP.RO
Un bilet găsit de soția sa într-o geantă pe care nu o mai folosise de patru ani i-a schimbat viața: „Mi-a zis că e un semn”
BOMBĂ! Cristi Borcea, întâlnire în mare SECRET cu noul soț al Alinei Vidican. Ce s-a întâmplat între ei EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Cristi Borcea, întâlnire în mare SECRET cu noul soț al Alinei Vidican. Ce s-a întâmplat între ei EXCLUSIV
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Observatornews.ro
Un tată și-a ucis cei trei copii în miez de noapte, după ce s-au jucat și i-a dus la culcare. Triplă crimă la Zagreb, în Croația
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți