Prima secțiune a planșeului a fost reconstruită complet

Prima secţiune a planşeului, cu o lungime de 22 de metri, a fost deja turnată, iar traficul rutier şi pietonal a fost menţinut pe durata lucrărilor. Problemele structurale ale planşeului, inclusiv grinzi fisurate, armături corodate şi infiltraţii severe, au necesitat o reconstrucţie completă.

„Suntem în mijlocul unuia dintre cele mai complexe proiecte structurale din Capitală, refacerea integrală a planşeului Unirii. Lucrările sunt în desfăşurare simultan în trei din cele patru zone, iar ritmul este mai rapid decât cel prevăzut iniţial. Avem deja turnată prima bucată a noului planşeu, o secţiune de 22 de metri lungime, 33 de metri lăţime şi 1,2 metri grosime. Practic, o parte din infrastructura fundamentală a oraşului este deja reconstruită, modernă şi sigură pentru următoarele decenii. Am reuşit să menţinem şi circulaţia rutieră şi pietonală deschisă în timp ce reconstruim o structură aflată chiar sub oamenii care trec zilnic pe aici”, a declarat Daniel Băluţă în cadrul unei conferințe de presă.

Planşeul Unirii, o structură veche de aproape un secol, a fost încadrat în clasa a IV-a de risc, ceea ce indica o stare nesatisfăcătoare. Primarul sectorului 4 a explicat că următorul nivel de risc ar fi presupus închiderea circulaţiei.

Sub această megastructură se află râul Dâmboviţa, caseta apelor uzate ale oraşului şi trei magistrale de metrou, iar deasupra se regăsesc reţele vitale şi una dintre cele mai aglomerate zone de trafic din Bucureşti.

Problemele identificate la Pasajul Unirii

„Planşeul Unirii este o megastructură veche de aproape 100 de ani. Expertizele oficiale au încadrat-o în clasa a IV-a de risc – nesatisfăcător, iar următorul nivel ar fi însemnat închiderea circulaţiei. Sub noi se află râul Dâmboviţa, caseta prin care trec apele uzate ale oraşului şi trei magistrale de metrou: M1, M2 şi M3. Deasupra se sprijină una dintre cele mai încărcate zone de trafic din Capitală, plus reţele vitale de apă-canal, termoficare, electricitate şi telecomunicaţii. Problemele identificate au fost grave: grinzi fisurate, armături corodate, infiltraţii severe, defecte vechi de execuţie, degradări vizibile ale betonului. În fiecare zi, zeci de mii oameni treceau printr-o zonă cu risc, de aceea nu vorbim despre o reparaţie, ci despre o reconstrucţie totală a centrului oraşului”, a afirmat Daniel Băluță.

Începând din luna iulie, lucrările au progresat semnificativ. Aproximativ 60% din placa veche a fost demontată, iar 200 din 256 de piloţi foraţi au fost executaţi.

Daniel Băluță, ținând o conferință de presă în șantier - lucrări la planșeul unirii București, sectorul 4, 26 noiembrie 2025Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Aceştia vor susţine noul planşeu, care include 950 de tone de armătură şi aproape 6.000 de metri cubi de beton.

„De la începutul lucrărilor, din luna iulie, am reuşit să demontăm aproape 60% din placa veche, să executăm 200 din 256 de piloţi foraţi, structurile masive de beton care vor susţine întregul planşeu nou, să integrăm peste 950 de tone de armătură în piloţi şi în grinzile de coronament, să turnăm aproape 6.000 de metri cubi de beton. Aceste lucrări sunt deja scheletul noii structuri, iar faptul că prima secţiune a planşeului este turnată arată că ritmul este unul consistent şi că avem deja o parte din infrastructură complet nouă, modernă şi stabilă”, a precizat Daniel Băluţă.

Primăria Sectorului 4 are în plan şi alte proiecte majore în zonă

Printre proiectele majore din zona Planșeului Unirii se numără: consolidarea Pasajului Unirii, construirea unui pasaj pietonal nou pentru conectarea staţiilor Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2, precum şi interconectarea liniei de tramvai dintre Piaţa Sfântu Gheorghe şi Piaţa Unirii.

De asemenea, se doreşte realizarea unei conexiuni directe între staţiile de tramvai şi cele de metrou, dotate cu scări fixe, lifturi şi escalatoare.

Un parteneriat semnat între Primăria Bucureşti şi Primăria Sectorului 4 va permite realizarea unei conexiuni între estul şi vestul oraşului, pe linia de tramvai de la Piaţa Sfânta Vineri până la Mitropolie.

„Sectorul 4 a devenit autoritatea contractantă pentru realizarea conexiunii dintre estul oraşului şi vestul oraşului vizavi de linia de tramvai, de la Piaţa Sfânta Vineri până la Mitropolie”, a anunţat Daniel Băluţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.