„Lucrările de defrişare au depăşit 23% din suprafaţa de 10 ha de pădure aflată în zona critică! După 6 zile, echipele se apropie de asigurarea conexiunii între punctele de lucru”, a precizat CNAIR pe Facebook.

Compania precizează că operaţiunile de defrişare pe Valea Oltului se desfăşoară şi în weekend pentru ca intervalul impus pentru închiderea circulaţiei pe sectorul Boiţa – Lazaret al DN7, în perioada 8 iulie – 9 august, să poată fi respectat.

„În această seară, de la ora 20.00, circulaţia a fost redeschisă, iar mâine la ora 6.00 se reiau lucrările, conform programului stabilit”, a informat CNAIR.

Compania a anunţat, joi seară, că echipele care lucrează pe Valea Oltului au realizat mai multe străpungeri prin pădurea de pe versant şi se avansează în toate cele opt puncte de lucru.

În lungime de aproximativ 8 km, sectorul DN7 cuprins între Boiţa şi Lazaret este închis zilnic între orele 6.00 şi 20.00 în perioada 8 iulie – 9 august.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.