„Domnul Tanczos, așa cum am discutat la ședința trecută, a venit cu proiectul de act normativ pentru intervențiile în cazul pătrunderii urșilor în intravilan. Ne-a prezentat proiectul, am discutat elementele respectivului proiect și coaliția la nivelul deciziei politice și-a dat acordul pe formă, să spun în linii mari, urmând evident a mai fi lucrate detaliile privitoare la proiectul de Ordonanță de Urgență”, a declarat Ludovic Orban la Parlament, potrivit transcriptului furnizat de PNL.

Întrebat ce se întâmplă dacă premierul Florin Cîțu nu va fi de acord cu forma agreată de ceilalți lideri ai coaliției, liderul PNL a replicat că nu crede că acest lucru este posibil.

„Nu am niciun motiv să cred că premierul poate să nu fie de acord pentru că este clar că prezența urșilor în localități devine un lucru din ce în ce mai frecvent, deja am avut foarte multe situații în care ușii au rănit și există posibilitatea ca urșii să devină periculoși pentru integritatea fizică și pentru viața oamenilor”, a spus Orban.

Acesta a precizat apoi că „este necesară punerea la punct a acestui mecanism”.

Ca să parafrazez, îmi sunt dragi urșii, dar mai dragi îmi sunt oamenii, trebuie creat dispozitivul pentru prezența urșilor în localități în intravilanul localităților.

Ludovic Orban:

„S-au stabilit intervențiile graduale legate de alungare, sedare, relocare și evident s-au definit situațiile în care sunt necesare intervențiile”, a mai transmis liderul PNL.

Pe 17 iunie, Tanczos Barna a declarat că ministerul pe care îl conduce pregătește o modificare a legislației, astfel încât animalele agresive să poată fi împușcate în maximum 24 de ore.

Pe 3 iulie, ministrul mediului a anunțat că proiectul de act normativ este gata și intră săptămâna aceasta pe circuitul de avizare interministerială.

Citeşte şi:

Bogdan Oprea, șeful BGS, despre acuzația că Orban ar fi fost îmbrâncit de bodyguarzi: „Nu e adevărat, s-a împiedicat”

Ludovic Orban, prima reacție după ce ar fi fost îmbrâncit de bodyguarzi la sediul PNL Sector 4: „Nu m-au recunoscut”

Monica Anisie, acuzată că a zgâriat un liberal la alegerile din filiala PNL, Sector 2: „Nu am zgâriat pe nimeni”

FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Morţi, răniţi şi patru maşini dezmembrate după cel mai teribil accident produs în ultimii ani pe autostrada A5, în Hessen, Germania
Observatornews.ro
Morţi, răniţi şi patru maşini dezmembrate după cel mai teribil accident produs în ultimii ani pe autostrada A5, în Hessen, Germania
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Trei feluri de investiții de care să te ferești
PUBLICITATE
Trei feluri de investiții de care să te ferești