Martea trecuta, in Parlament, Dumitru Dragomir, s-a lansat intr-o critica dura la adresa cererii DNA de perchezitie a caselor fostului premier Adrian Nastase. Deputatul PRM si sef al Ligii Profesioniste de Fotbal si-a motivat atitudinea invocand experienta traumatizanta a celor doua perchezitii la care a fost supus de organele de ancheta, de-a lungul anilor, si in urma carora „s-a ales praful de casa”.
„N-am vrut sa-l apar pe Nastase, ci democratia, domnule!”, ne-a spus, de la inceput, Dragomir, cand l-am intrebat despre discursul sau din Parlament. Desi nu a dorit sa rememoreze prea multe din perchezitiile la care a fost el insusi supus, seful LPF s-a aratat sceptic in privinta faptului ca procuratura si-a fi schimbat „metodele” cand vine vorba sa-ti intre in locuinta. „Pai, credeti ca procurorii nu-s tot aia?! Daca vor ei sa-ti gaseasca, sa-ti insceneze ceva, o fac, dom’le!”.
In 1976, la doar 30 de ani, pe cand Dragomir era presedintele clubului Chimia Rm. Valcea, a fost condamnat de instanta la 3 luni de inchisoare, fiind acuzat de practicarea ilegala a jocurilor de noroc (poker si barbut). „O inscenare, domnule, o marsavie. Mi-au dat toata casa din Valcea peste cap, de a trebuit sa ma mut dupa aia”, a tunat Dragomir. A reusit sa se „reabiliteze” insa, dovada fiind faptul ca, la scurt timp dupa acest episod, devenea seful nou-infiintatei echipe Viitorul Scornicesti, mandra reprezentanta fotbalistica a comunei natale a lui Nicolae Ceausescu.
Al doilea episod, poate mai dramatic, a avut loc imediat dupa Revolutie, in ianuarie 1990. Dragomir, din postura de fost presedinte al clubului Victoria Bucuresti, a fost acuzat de abuz in serviciu si suspectat de deturnare de fonduri din vistieria clubului. A fost condamnat la 7 luni de inchisoare, iar locuinta lui din Brasov, dupa cum marturiseste, i-a fost intoarsa pe dos de anchetatori, fiind nevoit ulterior sa se mute din ea. „Domnule, a fost o nenorocire. Au ravasit totul, au scos si o parte din pardoseala – acolo unde li se parea ca suna a gol – si au luat si o parte din bunuri. Le-au dus in arestul politiei din Rahova si, culmea, au disparut de acolo! Si erau bijuterii, lucruri pretioase. Da, dom’le, le-au luat pe proces verbal… Si? Le-au facut pierdute. Simplu! M-au fortat apoi sa primesc in schimbul lor niste aur…, dar ce, se compara cu bijuteriile alea cu piatra pretioasa pe care mi le luasera?!”
Dragomir spune ca a fost constrans sa faca acest „schimb”. „Am facut scandal, dar mi-au zis „Daca nu taci, in loc de 10, iti dam 25 de ani!”. Dar am stat 7 luni si n-au gasit nimic, dom’le. A fost un abuz incalificabil!”, a adaugat Dragomir, care a fost pus in libertate in august 1990. Seful LPF mai spune ca perchezitiile au afectat si starea psihica a familiei sale: gBaiatul, o buna perioada dupa asta, n-a putut sa mai doarma, iar nevasta-mea era sa moara, domnule! Asa ca eu stiu cum sta treaba cu perchezitiile asteah, a continuat el. „Dupa parerea mea, daca voiau sa-l „curete” pe Nastase, o faceau pana acum. Ei vor sa-i compromita imaginea si sa-l termine politic”, a mai spus el.
De ce i s-a scotocit casa lui nea Mitica
Lui Dumitru Dragomir, si cele bune, si cele rele i s-au tras din fotbal. Despre cele bune vorbeste singur, ba chiar mai presara prin povestile sale putin si din cele nelegiuite, ca sa dea savoare discursului. Exista, insa, relatari scrise si despre marile probleme care i-au adus atat cele doua perchezitii, dar si sapte luni de inchisoare, in perioada 8 ianuarie – 8 august 1990.
Primul scandal s-a petrecut la Brasov, prin anii 1979/1980 si s-a lasat cu lungi anchete. A fost un scandal financiar, legat de incasarea ilegala a peste 8 milioane de lei (n. r. o suma enorma pentru acei ani). Atunci, in „cazul Proca”, s-a confruntat Dragomir cu prima perchezitie. Fostii sai colegi din Militie au spus ca l-au salvat de la pieire colonelul Marin Barbulescu, fostul comandant al Militiei Bucuresti si seful IGM, Constantin Nuta.
Acestia i-au dat pe mana fraiele Asociatiei Sportive „Victoria”, prin care, cu priceperea lui de a stoarce cotizatii, a scos din saracie clubul Dinamo. Dragomir a incasat-o, insa, in 1990 din cauza prieteniei cu Barbulescu. A fost arestat o data cu acesta si i s-a scotocit iar casa.