Jaful a avut loc în jurul orei locale 13.45, o oră mai târziu la București, la câteva sute de metri de sediul Ministerului Justiției.

Un atacator a stat de pază, alți doi au lovit un agent de securitate și au intrat în magazinul de lux și au furat mai multe bijuterii.

În înregistrările video difuzate pe reţele de socializare apar două motociclete negre, staţionate pe trotuar, în faţa magazinului.

Un bărbat care poartă o cască de protecţie, înarmat şi îmbrăcat în negru, stă de pază. Apoi, cei trei bărbaţi fug cu motocicletele.

O anchetă cu privire la jaf armat în bandă organizată a fost deschisă şi încredinţată Brigăzii de Reprimare a Banditismului (BRB) din cadrul Poliţiei Judiciare din Paris, a anunțat Parchetul din Paris, preluat de Le Parisien.

Nu au fost furnizate informații despre persoane rănite. 

Magazinul Bvlgari a fost jefuit armat în septembrie 2021, iar prejudiciul a fost estimat la zece milioane de euro. Un membru al echipei de jefuitori a fost rănit la un picior de către un poliţist. Arestat, el a fost inculpat şi încarcerat.

În iunie 2022, alţi doi suspecţi, la acea vreme în vârstă de 26 şi 37 de ani, originari din Seine-Saint-Denis, au fost arestaţi. Ei au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie provizorie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.