Pasagerii unei curse care a plecat sâmbătă din Chișinău spre Austria au avut surpriza să stea alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta se află la Viena într-o „scurtă vizită privată”, potrivit purtătorului de cuvânt al șefului statului, informează Deschide.md.
Surpriza călătorilor a fost și mai mare în momentul în care au observat că Maia Sandu și-a rezervat un bilet la clasa economic.
Președintele Republicii Moldova a fost imediat înconjurat de călători, care au dorit să facă imortalizeze momentul.
„Am avut marea onoare să o întâlnim pe președinta noastră într-un loc mai puțin așteptat, avionul Chișinău-Viena, econom class. Singurică, cu un bagaj mic și atât de modestă”, a scris un internaut.
„O femeie extraordinară cu studiile finisate la Harvard, locuiește într-un apartament cu 2 camere și merge cot la cot, la același nivel cu poporul ei, stând în rând la înregistrare. Așa președintă cred că nu vom mai avea niciodată”, a mai notat internautul care a călătorit alături de Maia Sandu.
Sorina Ştefîrţă, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt al șefului statului, a confirmat că Maia Sandu este „într-o scurtă vizită privată” în Austria, dar nu a dorit să ofere informații suplimentare.
De curând, Maia Sandu a efectuat o scurtă vizită privată și în România. Președintele Republicii Moldova a profitat de timpul liber pentru a urca pe Vârful Moldoveanu.
FOTO: Vl KaufMan - Facebook