Maiorul post-mortem Tiberius Petre (foto), ucis vinerea trecută într-un schimb de focuri în Afganistan, a fost înmormântat, ieri, în Cimitirul Eroilor din Târgu Mureş.
Militarul, în vârstă de 33 de ani, era căsătorit şi avea o fetiţă de un an şi jumătate. Tot ieri, căpitanul Iuliu Vasile Unguraş, de 32 de ani, ucis, marţi, în Afganistan, după ce a trecut cu Humvee- ul peste un dispozitiv exploziv improvizat, a fost înaintat post-mortem la gradul de maior. El era căsătorit şi avea doi copii.