Potrivit procurorilor, pe 19 aprilie, la ora 16:36, „inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit”.

Magistrații au arătat că în prealabil bărbatul afgan „ar fi aplicat o lovitură de cuțit și unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N.”, din cauza căreia acesta din urmă a fost internat în spital.

După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit și s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar până la acest moment procesual nu s-a reușit depistarea și audierea sa, astfel că în data de 28.04.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul A.F., în lipsă.

Comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș:

Joi, 29 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș a admis cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru 30 de zile.

Bărbatul afgan acuzat de crimă, identificat, dar nu și prins

Individul care a înjunghiat mortal un tânăr de 27 de ani, în conflictul izbucnit luni, 19 aprilie, între două grupuri de migranți afgani, la Timișoara, a fost identificat, dar încă nu a fost găsit de autoritățile române.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Poliția a făcut publică miercuri, 28 aprilie, o fotografie cu bărbatul căutat pentru crimă și a îndemnat cetățenii care pot oferi informații să sune de îndată la Serviciul de Urgență 112 sau să se îndrepte către cea mai apropiată unitate de poliție.

De asemenea, IPJ Timiș recomandă populației ca, în eventualitatea întâlnirii a acestui bărbat, să păstreze distanța și să evite orice interacțiune cu acesta.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI