Procurorii DNA au transmis sesizarea I.P.J. Prahova – Serviciul de Investigații Criminale către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii mandatului european de arestare și a cererii de urmărire internațională pentru Sebastian Ghiță. Procurorii spun că fostul parlamentar nu a fost depistat până în acest moment, iar mandarul european de arestare este necesar, fiind aplicabil în țările Uniunii Europene. În plus, aceștia susțin că este necesară și o cerere de urmărire internațională, fiind aplicabilă în țările ce nu fac parte din Uniunea Europeană.

Instanța supremă a decis joi să înlocuiască măsura de control judiciar cu arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile. Măsura poate fi contestată de avocații lui Sebastian Ghiță, însă niciun reprezentat de-al său nu a fost prezent în fața instanței. Măsura va fi pusă în practică din momentul prinderii lui Sebastian Ghiță, acesta fiind dispărut din 21 decembrie.

Deşi a dispărut din 21 decembrie, fostul deputat a avut patru apariţii la România TV, postul de televiziune pe care îl controlează.

El a prezentat, marţi seara, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea.

Procurorii Parchetului instanţei supreme s-au autosesizat în acest caz privind posibile imixtiuni în actul de justiţie.

Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat marţi la sediul IPJ Prahova din Ploieşti, unde trebuia să semneze în cadrul controlului judiciar impus în dosarul în care este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie alături de şefi din Parchet şi din Poliţie.

A fost pentru a doua oară când Ghiţă a încălcat această prevedere stabilită prin ordonanţa care stipulează că trebuie să se prezinte săptămânal la Poliţie pentru a semna.

În cazul în care judecătorii consideră că Sebastian Ghiţă a încălcat prevederile controlului judiciar, ar putea emite un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui.

Sebastian Ghiţă a încălcat şi în 21 decembrie o altă prevedere a controlului judiciar, în momentul în care nu s-a prezentat când a fost citat în faţa procurorilor DNA Ploieşti, după ce cu două zile înainte semnase la IPJ Prahova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.