Cântăreţul de manele argeșean Dani Mocanu, 28 de ani, a intrat în vizorul oamenilor legii, după ce a filmat un videoclip în care apare cu un leu care pare chinuit și rănit.
Cuprins:
Poliţişti din cadrul IPJ Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au demarat miercuri dimineață trei percheziţii.
Sunt vizate domiciliile lui Dani Mocanu, ale realizatorului videoclipului, cât şi un studio de filmări din judeţul Ilfov, relatează Agerpres.
La câteva ore după descinderea polițiștilor la el acasă, manelistul Dani Mocanu a postat pe pagina sa de Facebook un scurt clip însoțit de un mesaj ironic: „Mascații au venit în căutarea leului... și da... chiar m-au găsit acasă. Din păcate, în România un videoclip e mai grav decât acest virus mortal care a făcut înconjurul planetei. Noi respectăm legile și ne supunem... dar unde e leul???”.
A fost deschis dosar penal, în care se fac verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat.
Dani Mocanu a răspuns într-un video postat pe YouTube și susține că animalul este tratat „ca un bebeluş”, că are „tot ce şi-ar putea dori vreodată un animal”, ba chiar mărturiseşte că pentru a apărea în videoclipul său, leul a avut parte şi de „machiaj profesional”, pentru a arăta cât mai fioros.
Manelistul mărturiseşte şi că nu se teme de poliţie, pentru că „nu s-a întâmplat nimic ilegal”.
Manelistul Dani Mocanu are un dosar penal deschis în 2018 pentru proxenetism şi trafic de persoane.
În ianuarie, Mocanu a fost trimis în judecată pentru melodia „Curwa”.