Carantina în municipiul Suceava și în localitățile limitrofe este ridicată începând de miercuri seară, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Marcel Vela a anunțat că a fost emisă Ordonanța militară nr. 12, prin care municipiul Suceava și în cele opt comune limitrofe (Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei) ies din carantină.
„Mulțumesc compatrioților din județul Suceava pentru efortul și dăruirea lor din această perioadă, când prin tot ce au făcut au avut grijă de cei dragi și au protejat pe ceilalți cetățeni din zonele limitrofe și din toată țara. Sunteți eroii noștri, sunteți niște învingători și pentru toate astea, vă mulțumesc din suflet”, a declarat ministrul Marcel Vela.
„Ordonanțele militare și toate mesajele care au venit spre dumneavoastră nu au făcut decât să consolideze acest zid în fața unui inamic. Ne-a făcut să realizăm că suntem mai puternici doar împreună”, a mai spus el.
Declarațiile ministrului de Interne:
Din 15 mai, România iese din starea de urgență și intră în cea de alertă. În aceeași zi, vor intra în vigoare primele măsuri de relaxare.
Proiectul de lege care cuprinde cadrul legislativ din starea de alertă a fost votat astăzi de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, şi merge la promulgare la preşedintele României.
După promulgare, legea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial. Asta înseamnă că nu se va aplica din 15 mai, când se ridică starea de urgenţă în România.