Marea Britanie aproape de alegeri generale înainte de ieșirea din UE

Comentează

Zvonurile privind organizarea de alegeri generale în Marea Britanie înainte de data de 31 octombrie, când țara va trebui să iasă din Uniunea Europeană, sunt tot mai dese și credibile.

„Zvonuri foarte puternice” privind anunțul unei serii de alegeri generale în Marea Britanie circulă în cercurile politice de la Londra, potrivit departamentului Politic al ziarului The Guardian.

„Zvonuri foarte puternice în Westminster, astăzi, că săptămâna aceasta ar putea fi convocate alegeri înainte de 31 octombrie”, a notat Jessica Elgot pe Twitter.

Very strong rumours in Westminster today that election could be called this week - with verbal commitment of polling day pre-Oct 31 https://t.co/nUodGYRYTA— Jessica Elgot (@jessicaelgot) September 2, 2019 

Această știre vine în contextul în care Boris Johnson a avertizat, luni, cu o zi înainte de revenirea din vacanță a parlamentarilor, că va exclude din partid conservatorii care ar vota împotriva unui Brexit fără acord.

Pe de altă parte, Reuters scrie că rebelii din Partidul Conservator complotează cu opoziţia pentru a prelua controlul asupra Parlamentului şi a bloca Guvernul cu o lege ce ar împiedica un Brexit fără acord, despre care spun că ar ruina economia.

„Dacă nu votează cu Guvernul marţi, vor distruge poziţia de negociere a Guvernului şi vor da controlul Parlamentului lui Jeremy Corbyn”, a spus o sursă. „Oricărui parlamentar Conservator care va face asta îi va fi retras sprijinul şi nu se va afla între candidaţii Conservatori la alegeri”.

Tot, luni, liderul opoziției, Jeremy Corbyn, a anunţat luni că doreşte organizarea de alegeri generale și că partidul pe care îl conduce va opri un Brexit fără Acord.

„Trebuie să fim uniţi pentru a opri un Brexit fără Acord- această săptămână ar putea fi ultima noastră şansă. Apoi, avem nevoie de alegeri generale”, a declarat Jeremy Corbyn.

„În aceste alegeri, Partidul Laburist va oferi oamenilor şansa să ia înapoi controlul şi să aibă ultimul cuvânt într-un vot public, cu opţiuni credibile, inclusiv opţiunea de a rămâne”, a adăugat liderul Partidului Laburist.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
18:17
Peste 1 miliard de oameni suferă în tăcere: Decizia OMS care poate schimba definitiv viața pacienților cu probleme de sănătate mintală
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
17:55
Un nou atac cu cuțitul în Polonia, comis de o tânără de 21 de ani, deși poliția a inspectat peste 50.000 de școli și a arestat 76 de persoane
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...