El a precizat că Marea Britanie nu exclude trimiterea de forțe militare dacă guvernul libian face o cerere în acest sens, însă orice desfășurare de trupe are nevoie de aprobarea parlamentului.

”Nu ar avea sens să excludem nici o opțiune pentru că niciodată nu știi cum vor evolua lucrurile. Dar, dacă s-ar pune vreo întrebare legată de un posibil rol combatant al Marii Britanii, de orice formă — la sol, pe mare sau în aer — decizia trebuie să aparţină Camerei Comunelor”, a declarat Hammond pentru ediția duminicală a publicației The Telegraph.

Ţările occidentale oferă susţinere noului Guvern libian, în speranţa că va solicita ajutor străin în combaterea reţelei teroriste Stat Islamic, în oprirea imigraţiei spre Europa şi în restabilirea producţiei de petrol.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a exclus vineri, în cursul vizitei la Londra, posibilitatea trimiterii de efective terestre în Libia, ţară aflată în stare de anarhie după înlăturarea regimului Muammar Gaddafi în anul 2011.

 

 

Urmărește-ne pe Google News
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
GSP.RO
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
MEGA-BOMBĂ! Irina Tănase are IUBIT NOU și bogat! L-a înlocuit pe Liviu Dragnea cu „Regele medicamentelor”
Playtech.ro
MEGA-BOMBĂ! Irina Tănase are IUBIT NOU și bogat! L-a înlocuit pe Liviu Dragnea cu „Regele medicamentelor”
Românii care se trezesc cu noaptea în cap ca să adune "aurul litoralului", tot mai căutat pentru efectele miraculoase
Observatornews.ro
Românii care se trezesc cu noaptea în cap ca să adune "aurul litoralului", tot mai căutat pentru efectele miraculoase
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2022. Taurii simt o presiune neobișnuit de mare din partea unor apropiați ca să cedeze într-o chestiune
Beata Molnar, tânăra găsită moartă pe un câmp din Bihor, a avut o moarte violentă
Știrileprotv.ro
Beata Molnar, tânăra găsită moartă pe un câmp din Bihor, a avut o moarte violentă
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”