Maria Cantemir s-ar fi iubit în secret cu Petru cel Mare

Comentează

Numai în basme, prinţul şi prinţesa se căsătoresc şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. În realitate, multe dintre capetele încoronate se trezesc prinse într-un mariaj nefericit sau în care pasiunea s-a stins la scurt timp după nuntă, ca un foc de paie. A fost şi cazul ţarului Petru I al Rusiei, care şi-ar fi luat, conform istoricului Leonid Nikolaevici Maikov, amantă. Şi nu orice amantă, ci pe Maria Cantemir, fiica domnitorului exilat al Moldovei Dimitrie Cantemir, o tânără extrem de frumoasă, educată şi inteligentă. Există puţine informaţii despre iubirea interzisă dintre Petru cel Mare şi prinţesă, lucru care- i face pe mulţi să pună sub semnul întrebării acest amantlâc.
Pe de altă parte însă, seriozitatea istoricului care a pus pe hârtie povestea e o garanţie a faptului întâmplat. Maikov a fost un intelectual apreciat în Rusia secolului al XIX-lea, pasionat în special de perioada medievală şi, cum reiese din textele sale, fascinat de ilustra familie Cantemir, care, după exilarea lui Dimitrie Cantemir, a trăit în Rusia.
Înfrânt de turci la Stănileşti, în iulie 1711, Dimitrie Cantemir (n. 1673 - d. 1723), domnitor al Moldovei, a fost silit să se retragă în Rusia, la protectorul său, ţarul Petru cel Mare (n. 1672 - d. 1725), împreună cu vreo 4.000 de moldoveni - oşteni şi curteni.
Domnitorul nu ştia că merge într-un exil fără întoarcere împreună cu familia lui şi cu cei care l-au urmat. Pe-atunci, era căsătorit deja de 11 ani cu fiica lui Şerban Cantacuzino, Casandra (n. 1683 - d. 1713), şi aveau împreună şase copii: Maria (n. 1700 - d. 1754), Smaragda (n. 1701 - d. 1720), Matei (n. 1703 - d. 1771), Constantin (n. 1705 - d. 1747), Şerban (n. 1706 - d. 1780) şi Antioh (n. 1708 - d. 1744) Alaiul lui Dimitrie Cantemir s-a aşezat pe pământurile dăruite de Petru cel Mare, în Harkov, primul areal compact de zonă românească.
De acolo, fostul domnitor Cantemir şi familia sa mergeau des la Moscova, la curtea lui Petru. Dintre toţi copiii lui Cantemir, doi s-au făcut remarcaţi în ţara de adopţie, unul pentru inteligenţa sa, celălalt, pentru frumuseţe şi... din cauza unei legături amoroase controversate. În primul caz, este vorba despre Antioh, mezinul familiei, care a devenit un diplomat ilustru şi unul dintre întemeietorii clasicismului literar rusesc. În cel de-al doilea caz, e vorba despre Maria, fata cea mare a domnitorului.
Pe prinţesa Maria, educaţia primită, frumuseţea şi inteligenţa au făcut-o, în timp, unul dintre personajele feminine marcante ale Rusiei acelor vremuri. Despre ea, istoricul Leonid Nikolaevici Maikov spunea chiar că era “cea mai cultivată femeie din Rusia”.
Conform aceluiaşi istoric, în perioada festivităţilor din toamna şi iarna 1721-1722, dedicate încheierii păcii de la Nystadt, Maria Cantemir i-ar fi pus inima pe jar lui Petru cel Mare, iar între cei doi s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste interzisă, ţarul fiind căsătorit. În scurt timp, însărcinată, Maria l-ar fi urmat pe Petru în Astrakhan, în 1722, unde ar fi fost constrânsă să avorteze în secret, sub supravegherea medicului Curţii. Pe această temă, istoricul Maikov a redactat un întreg studiu, pe care l-a publicat în 1897. Conform altor surse însă, prinţesa Maria nu ar fi făcut întrerupere de sarcină, ci ar fi dat naştere rodului iubirii dintre ea şi Petru I.
Băieţelul ar fi murit apoi, la doar câteva luni, otrăvit de oamenii de încredere ai împărătesei Ecaterina. Ţarina vedea în Maria o reală ameninţare, nu doar pentru că-şi croise drum în patul soţului ei, ci şi pentru că era preferata ruşilor. Supuşii lui Petru I o admirau pe prinţesa venită din Moldova, care atunci avea doar 23 de ani, pentru că era frumoasă, elegantă, sclipitor de inteligentă şi educată. Prin contrast, pe Ecaterina mulţi o considerau o ţărancă analfabetă, nedemnă de tronul Rusiei.
Moartea copilului ar fi afectat-o foarte mult pe Maria, care nu s-a căsătorit niciodată, deşi au existat mai mulţi preten-denţi. Frumoasa moldoveancă a fost bănuită că ar fi continuat relaţia cu ţarul şi după anul 1722. Dimitrie Cantemir spera ca ţarul să divorţeze de cea de-a doua soţie, Ecaterina, şi să o ia pe fiica lui de nevastă, dar acest fapt nu s-a întâmplat.
Fostul domnitor al Moldovei a murit în 1723, cinat de diabet. La doi ani după, s-a stins şi ţarul Petru cel Mare, iar Maria a fost obligată să plece de la Curte. S-a stabilit la Sankt Petersburg, oraş ridicat în timpul domniei lui Petru I, unde a găzduit un salon literar. A fost doamna de onoare a Marii Ducese Natalia, între anii 1727 şi 1728, şi a împărătesei Ana a Rusiei (1730-1731). În toată această perioadă, Maria a fost liantul între fraţii Cantemir, rămaşi pentru totdeauna sub protecţia familiei imperiale ruse.
A murit în 1754, la 54 de ani, într-un accident: caii, scăpaţi de sub control, au luat-o la fugă, iar frumoasa prinţesă a căzut din şaretă. Iubirea dintre Maria şi ţarul Petru I continuă să fie o enigmă, fiind contestată de mulţi specialişti. Cronicile oficiale consemnează faptul că ţarul o iubea mult pe Ecaterina, precum şi faptul că aceasta nu lua în seamă escapadele lui amoroase, care erau trecătoare.
De altfel, Ecaterina îl însoţea pretutindeni, chiar şi în campaniile militare. Pentru ea, Petru a renunţat la prima lui soţie, Evdokia. Alţi istorici susţin că în momentul în care a cunoscut-o pe Maria, ţarul Petru ar fi avut aproximativ 52 de ani, vârstă la care era deja foarte bolnav. Renunţase de multă vreme la petreceri, beţii şi amantlâcuri, iar pietrele de la vezica urinară îi dădeau mult de furcă.










Din bordel, pe tronul Rusiei

Petru cel Mare s-a căsătorit prima oară la 17 ani, cu Evdokia Lopuhina, o fată de 20 de ani. S-a despărţit de ea însă după ce a cunoscut-o pe Marta Skavronskaia, cea care avea să devină Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei.
O femeie cu o poveste interesantă şi extrem de controversată. Marta s-a născut în 1684, din părinţi polonezi, şi a fost o vreme servitoare la o fermă. După războiul ruso-suedez, s-a căsătorit cu un ofiţer suedez. Conform înscrisurilor lăsate de istorici, a ajuns apoi într-un bordel, ca prostituată, iar după câţiva ani, a virat la 180 de grade, intrând în serviciul bisericii. Când ruşii au cucerit Marienburg, Marta a început să lucreze pentru un mareşal rus, apoi a fost dusă la Moscova, unde a fost remarcată de Petru I.
Acesta s-a îndrăgostit imediat de frumoasa poloneză, devenită între timp Ecaterina. După separarea de prima soţie, ţarul s-a căsătorit în secret, în noiembrie 1707, la Sankt Petersburg, cu noua sa iubită, pe care a prezentat-o oficial ca ţarină abia în 1712, când cununia a fost celebrată în mod public. Încă de la început, Ecaterina a fost contestată de ruşii tradiţionalişti, pentru care lipsa educaţiei şi trecutul pătat nu făceau casă bună cu titlul de împărăteasă.

Dimitrie Cantemir, dat zălog turcilor de tatăl său la 15 ani

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1673, la Silişteni, judeţul Fălciu - astăzi, comuna Dimitrie Cantemir, din judeţul Vaslui. Cel care avea să devină domn al Moldovei a fost luat ostatic la Constantinopol, la vârsta de 15 ani, ca zălog al tatălui său, domnitorul Moldovei, Constantin Cantemir, pe lângă Înalta Poartă. Avea să stea acolo 17 ani, timp în care şi-a desăvârşit cunoştinţele de istorie, filosofie, literatură, muzică, matematică şi limbi orientale. După moartea tatălui său, în martie 1693, a stat pe tronul Moldovei numai o lună, fiindcă Înalta Poartă nu l-a confirmat.
S-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. A fost domn al Moldovei în perioada 1710-1711, apoi a luat drumul exilului. A stat în Rusia pentru tot restul vieţii. În 1714, Cantemir a devenit membru al Academiei din Berlin. Enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor, fostul domnitor şi-a adus o importantă contribuţie la cultura universală. În 1723, Dimitrie Cantemir a murit pe moşia sa din Harkov, Dimitrievka, şi a fost înmormântat în Rusia. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară în anul 1935 şi au fost reînhumate în Biserica Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
15:50
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
17:00
Insula iubirii, 3 octombrie 2026. Fetele pot urmări, pe un televizor, imagini din vila iubiților
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale